Câştigătorul ia totul. Alin ştie de ce!

Voi scrie un text scurt şi despre cum simt lupta lui Tibi cu demonii. Cu demonii lui, ai mei sau ai fiecăruia dintre noi, noi cei care zilnic cărăm după noi o sanie plină cu demoni invizibili. Ne hărţuiesc, ne spun cât de mult ne iubesc, după care, când cădem în genunchi, ne lovesc cu sete doar pentru a ne aminti că ne sunt stăpâni. Demonii învinşi de Tibi sunt şi cei pe care omul din spatele lui Tibi ia tot dus cu el, ani de zile , mulţi ani, Alin, colegul meu de bancă, i-a purtat ca pe nişte copii mici dar răzgâiaţi şi răi, răi de tot. Victoriile uriaşe ale lui Tibi sunt ale lui, nimeni nu îi poate reproşa nimic, dar aici e vorba de presiunea uriaşă care a stat deasupra lui Alin în acei ani grei. Ştiu că această zi nu e despre Alin, e despre Tibi, dar mai ştiu că Tibi îmi dă dreptate. Alin a fost singurul om care l-a văzut în acei ani grei, iar demonii lui, frustrăriile lui au stat întodeauna la loc de frunte în sania trasă de Tibi. Recunosc că Alin a tratat întodeauna viaţa cu sufletul lui de actor, de mare actor, pentru că el joacă, zilnic, admirabil, acel rol de mare prieten al fratelui său. Doar că acum îmi permit fără voia lui Alin să vă spun ceva: ani după ani, Alin Uşeriu a jucat perfect cel mai greu rol de pe pământ: cel de tată al lui Tibi. E mult spus, poate că da, dar eu mai ştiu şi altele şi încă ceva: ei sunt prietenii mei. Dumnezeu să le dea sănătate!