Casă devastată de flăcări la Dumitriţa

Dispeceratul integrat ISU – SAJ a fost informat joi dimineaţa, la ora 10.12, despre izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit din localitatea Dumitriţa. De asemenea, pompierii au fost informaţi că în interiorul imobilului ar fi rămas o persoană blocată. Două echipaje ale pompierilor militari, cu autospeciale de lucru cu apă şi spumă, împreună cu un echipaj aparţinând Ambulanţei s-au deplasat de urgenţă la locul indicat, unde au constatat că incendiul se manifesta în interiorul locuinţei. Femeia în vârstă de 69 de ani a reuşit să iasă din zona de manifestare a incendiului, însă prezenta intoxicaţie cu fum şi atac de panică puternic. Aceasta a fost preluată de echipajul medical sosit la locul evenimentului.
Prima intervenţie a fost asigurată de pompierii voluntari din localitate şi de către săteni, care au lichidat incendiul înainte ca acesta să provoace mai multe pagube.
Au ars două încăperi, pe o suprafaţă de cca. 30 mp, elemente de mobilier şi aparatură electrocasnică. Incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5