Când clipa redevine veac…

File dintr-o arhivă sentimentală

Moto:

Vino, decembrie, sau pleacă –

Dar lasă-mă pe mine

candelă-ntr-o arcă!

(Nicolae Băciuţ, Vamă de decembrie)

A venit în literatură să-i dea respect, claritate, emoţie, sfinţenie, bogăţie, întruchipând legenda Profetului de la Delphi, cel care, atunci când închidea porţile templului, striga: Pindar, Poetul, poate veni la masa lui Zeus!

Prin felul în care şi-a fixat locul în literatura română, prin exmplaritatea şi căldura trudei sale literare - opera sa fiind o bibliotecă - prin felul în care ştie să se întâlnească cu alţii, să împartă, să formeze, să convingă – un solitar, tânjind după solidaritate, mereu în rodire, cum ar spune Nicolae Steinhardt, - Nicolae Băciuţ poate sta, la cei 55 de ani de viaţă, la masa lui Zeus.

Este scriitorul cu rol important în literatura română şi cu atitudine în cultura română. Despre opera lui a scris Cornel Moraru, Constanţa Buzea, Nicolae Manolescu, Nicolae Steinhardt, Traian T. Coşovei, Gellu Dorian, Lazăr Ladariu, Iulian Boldea, Cezarina Adamescu, Victor Ştir, Cristian Stamatoiu, Elena M. Cîmpan, Melania Cuc, Gheorghe Grigurcu, Cezar Ivănescu, Ion Pop, Virgil Raţiu, Emil Dreptate, Mariana Cristescu, Menuţ Maximinian, Răzvan Ducan, Marian Papahagi, Petru Poantă, Eugen Simion ş.a.m.d. „Drama poiesisului îi e, într-adevăr, intimă lui Nicolae Băciuţ şi revelaţiile sale din interior sunt tulburătoare. Diagrama aşteptării, a pândei, a eşecului victorios, a amânării şi revocării este tema sa de mare productivitate revelată în nuanţe şi în profunzime” – scria Al Cistelecan în revista Vatra.

Recitesc cartea receptării critice a operei lui Nicolae Băciuţ, vorbind de natura delicată a poetului, şi îmi amintesc de poemul Numele din antologia Anotimpul din colivie: Încep la nesfârşit acest poem/ deodată cu fiecare viaţă începută. / Scriu numele lui în locul numelui meu, / zăpadă în locul norilor, / moarte în locul naşterii...

Nicolae Băciuţ are o uluitoare naturaleţe a Cuvântului. Scrie precum respiră, scrie din respect pentru sine şi pentru cititor, pentru cuvintele limbii române, cuprinzând într-o altă „facere a lumii” fiecare falie a clipei, fie ea albă sau neagră, senină sau încruntată, înrămurindu-şi cărţile ca pe un cod uman care ne cuprinde pe toţi; parcă răspuns la o scrisoare a lui Nicolae Steinhardt care l-a marcat pentru o viaţă, în care monahul îndemna pagina de literatură să pună degetul acolo unde este adevărul şi frumosul, acolo unde suntem noi cu adevărat. Prin Muzeul de iarnă, Memoria zăpezii, Jocuri încrucişate, Nostalgii interzise, America, partea nevăzută a lunii, Între lumi. Convorbiri cu N. Steinhardt, Anotimpul probabil, Casa cu idoli, Curs şi recurs, Oglinzi paralele, Lumină lină, Babel după Babel, Aproape departe, Poduri de umbră, Manualul de ceară, Solstiţiu la echinox, Zona interzisă, Alb pe alb, Muntele Athos din Muntele Athos, O istorie a literaturii române în interviuri, Trecut provizoriu, Credinţă şi ortodoxie, Nichita Stănescu, cu colţul inimii, Anotimpul din colivie, Literatura exilului, exilul literaturii, Mihai Sin, ierarhiile liniştii, Ferestre fără zid, Umbra apei, Maşina de scris, Arheologia clipei, În aşteptarea melcului, Singurând, Lentila de contact, scriitorul Nicolae Băciuţ îşi întăreşte un gând de tinereţe, devenit profesiune de credinţă: Poate cândva, edificiul visat se va înălţa şi va fi văzut de departe, iar din el se va putea vedea până departe. În trecut ca şi în viitor.

A fost director de şcoală, redactor al revistei Vatra, redactor al Televiziunii Române, director al revistei Alpha, redactor şef al Editurii Tipomur, lector universitar la Academia de Arte Târgu-Mureş, jurnalist bursier în SUA. Este directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Mureş, redactor cultural la cotidianul Cuvântul liber, redactor-şef al revistei Vatra veche, publicist comentator la Mesagerul de Bistriţa, deputat în Adunarea Naţională Bisericească, director al Editurii Nico, vicepreşedinte al Astrei Mureşene, colaborator al Societăţii Române de Radiodifuziune. În fiecare din aceste rostiri, Nicolae Băciuţ edifică idei culturale, revigorează limbaje culturale, limpezeşte stări de spirit. Locul naşterii, locurile de învăţătură şi nădăjduire, ale profesiei şi ale vieţii i-au scris nu doar numele propriu, ci şi felul de a fi; generos şi lucid în a percepe, a intui, a simţi, a privi, a descoperi, a avea puncte de vedere, a nu demisiona moral în faţa timpului. A sporit originalitatea şi viabilitatea manifestării culturale prin simpozioanele pe tema patrimoniului cultural bisericesc, Tabăra de pictură şi sculptură în sare de la Praid, Festivalurile Naţionale Romulus Guga, Serafim Duicu sau Credo, Icoana din fereastră, Tabăra de sculptrură Interart de la Muzeul Etnografic din Reghin, Saloanele de carte de la Reghin, Târnăveni şi Tg.Mureş, colecţia de carte Poeţii Oraşului, seria Repere culturale mureşene. Fiecare din aceste secvenţe de viaţă culturală devin date de naştere în biografia scriitorului, lângă cea dumnezeiască, pentru care le sărută mâna bunilor părinţi, Grigore şi Maria din Chintelniul Bistriţei- Năsăud, ziua de 10 decembrie. Cred în cuprinderea acestei zile în manualele de limba şi literatura română. Căci, Nicolae Băciuţ a sporit frumuseţile lumii, ştiind, precum Grigore Vieru, că zadarnic cobori pe pământ din braţele mamei, dacă nu vezi în jur frumuseţile lumii. Căutând aceste frumuseţi, Nicolae Băciuţ a scris Poemul cu ieşire la mare; acea mare din care se ridică Dumnezeu; când clipa redevine veac.

Cu afecţiune, cordialitate şi prietenie,

Valentin Marica