Campanie de prevenţie a poliţiştilor, în şcolile bistriţene

Timp de trei zile, poliţiştii derulează la nivel judeţean o acţiune de informare pentru prevenirea faptelor antisociale în instituţiile de învăţământ şi în zonele adiacente.

Potrivit inspectorului Antonela Gorgan, poliţiştii sunt prezenţi în toate unităţile de învăţământ aflate în responsabilitate şi poartă discuţii cu directorii, diriginţii şi profesorii în vederea cunoaşterii problematicii specifice şi identificării unor soluţii în parteneriat.

„Poliţiştii se adresează îndeosebi elevilor, conştientizându-i asupra modalităţilor de prevenire a victimizării şi a consecinţelor comiterii de acte antisociale. Discuţiile abordează teme preventive precum delincvenţa juvenilă, siguranţa rutieră, siguranţa pe internet, consumul de droguri şi infracţiuni contra patrimoniului. Acţiunile se derulează în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud în baza planurilor de măsuri la nivel naţional şi judeţean privind asigurarea unui climat de siguranţă publică în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar 2012-2013”, menţionează sursa citată.

În plus, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a dispus măsuri specifice pentru ca în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar toate activităţile să se desfăşoare în siguranţă.
Patrulele de poliţie sunt prezente în zona şcolilor şi fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestră. De asemenea, la fiecare şcoală sunt afişate datele de contact ale poliţistului de proximitate arondat.
Echipajele de poliţie sunt prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor. Poliţiştii de la rutieră asigură fluenţa traficului rutier la orele de maximă afluire a elevilor.

De asemenea, sunt efectuate verificări la toate unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor, conform H.G. nr. 128/1994 privind unele măsuri pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare fizică şi morală a elevilor şi studenţilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5