Campania naţională „Informare acasă! Siguranţă în lume!”, lansată la Bistriţa

Secretarul de stat Lilla Debelka de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a lansat, la Bistriţa, campania naţională „Informare acasă! Siguranţă în lume!”. La evenimentul găzduit de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi moderat de inspectorul şcolar general Camelia Tabără, au participat subprefectul Ciprian Ceclan, Otilia Râpan – director executiv AJOFM B-N, Iulia Stejerean – director executiv adjunct ITM B-N, Gabriela Ştefănescu - şef Serviciu afaceri europene de la Instituţia Prefectului, Alexandru Toniuc – director executiv Consiliul Judeţean, cimisar şef Paul Iacobescu de la IPJ BN, inspectori şcolari, directori de şcoli, consilieri educativi, consilieri CJRAE etc.

„Este un proiect care-şi propune conştientizarea copiilor, adolescenţilor, tineri şi, de ce nu, adulţilor vizavi de tot ceea ce înseamnă libera circulaţie în Europa, drepturile pe care le avem şi tot ceea ce ţine de responsabilitatea noastră ca cetăţeni”, a punctat, în debutul întâlnirii, inspectorul şcolar general Camelia Tabără. De altfel, aceasta a menţionat faptul că toţi actorii din sistemul educaţional au obligaţia de a-i informa pe tineri despre drepturile pe care le au, dincolo de rolul şcolii de „a-i înzestra cu competenţe”.

Secretarul de stat Lilla Debelka a menţionat că problemele cu care se confruntă românii din afara graniţelor ţării  - aproximativ 10 milioane - reprezintă o preocupare a administraţiei guvernamentale, iar „un cetăţean informat este un cetăţean câştigat”. „Românii aflaţi în afara ţării reprezintă o prioritate strategică, motiv pentru care am programat, împreună cu partenerii noştri instituţionali, această campanie naţională intitulată sugestiv „Informare acasă! Siguranţă în lume!”, care se desfăşoară în cele 41 de judeţe”, a completat oficialul guvernamental.

Potrivit acesteia, campania îşi propune creşterea gradului de informare a românilor asupra asupra riscurilor la care se pot expune odată cu decizia de a căuta un loc de muncă, un program de studii sau de a se stabili în afara granițelor României.

Campania vizează informarea eficientă a cetățenilor români cu privire la drepturile şi responsabilitățile pe care le au în țările în care intenționează să muncească, să studieze şi/sau să locuiască, inclusiv la drepturile sociale (beneficii sociale şi servicii sociale) specifice fiecărui stat în parte; Informare cu privire la accesul românilor din străinătate pe piaţa muncii, o mai bună cunoaştere a cadrului legislativ specific din statul-gazdă, a condiţiilor de siguranţă la locul de muncă, a garanţiilor, condiţiilor contractuale, precum şi a drepturilor şi obligaţiilor care decurg din acestea, cu privire la locul de muncă; informarea cetăţenilor români cu privire la serviciile de asistenţă consulară şi la canalele de informare; conştientizarea pericolului la care se expun persoanele singure, femeile şi copiii, şi a pericolului de a deveni victime ale reţelelor transnaţionale de trafic de persoane; modul corect de accesare a locurilor de muncă şi creşterea gradului de conştientizare a cetăţenilor români care doresc să plece în străinătate cu privire la importanţa menţinerii comunicării constante şi frecvente cu membrii familiei rămaşi în ţară.

         Directorul executiv adjunct de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, Iulia Stejerean,  a prezentat o serie de aspecte legislative care vizează munca, atât în străinătate, cât şi în ţara noastră, în timp ce directorul executiv Optilia Râpan, de la AJOFM B-N, a prezentat modul în care românii îşi pot căuta un loc de muncă legal în străinătate prin reţeaua EURES.

Proiectul se va derula în două etape, prima în lunile mai-iunie, destinată tinerilor, iar a doua în perioada septembrie-octombrie, destinată persoanelor adulte.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5