Educație non-formală la Colegiul Tehnic Infoel Bistrița și Liceul de Arte ,,Corneliu” Baba

Cabină a sărutului, în foișorul din Parcul Municipal

Cristina Rusu

Cu ocazia zilelor activității non-formale, Bianca Minodora Gherendi și Cătălin Tobias Pasăre elevi de liceu și voluntari la Asociația ,,Tineri pentru Comunitate Bistrița”, au fost prezenți vineri, 10 octombrie 2014, la Colegiul Tehnic Infoel Bistrița și la Liceul de Arte ,,Corneliu Baba” pentru a implica elevii în activități non-formale pe tema voluntariatului.
,,Sunt voluntar și mă mândresc!” a fost sloganul sub care cei doi voluntari au susținut prezentări Power-Point interesante, explicând ce înseamnă a fi voluntar, descriind propriile experiențe în acest domeniu și răspunzând întrebărilor care le-au fost adresate de elevi. Totodată, elevilor li s-a explicat importanța implicării în activități de voluntariat, ca modalitate activă și plăcută de petrecere a timpului liber, iar spre finalul activității, au fost antrenați în jocuri interactive în sala de curs.
Sâmbăta, 11 octombrie, voluntarii de la ,,Tineri pentru Comunitate Bistrița” au construit o cabină a sărutului pe care au amplasat-o în foișorul din Parcul Municipal, invitând persoanele interesate să-și se fotografieze în schimbul taxei de un leu, bani care vor fi folosiți pentru activitățile viitoare ale asociației.
,,Tineri pentru Comunitate” este o asociație constituită la nivel național, scopul acesteia fiind implicarea activă a tinerilor în comunitate. Filiala din Bistrița este condusă de Cristina Hangea în calitate de președinte și de Iulia Cihărean-vicepreședinte, iar voluntarii, sunt, în cea mai mare parte, elevi de la liceele bistrițene, care au făcut din voluntariat o pasiune căreia îi dedică timpul liber și care merită respectul și aprecierea noastră.

Comentarii

12/10/14 18:47
Tobias

In primul rand vreau sa multumesc liceelor gazda pentru receptivitatea la activitatea noastra din cadrul zilelor EDUCATIEI NON-FORMALE. Totodata vreau sa mentionez faptul ca tinerii sunt viitorul de maine iar daca acestia sunt informati si formati ulterior in viitor apropiat ei vor fii adultii care vor actiona corect si cinstit in orice domeniu! Voluntariatul este un pas primordial spre o cariera de succes de aceea ii indemn pe tinerii bistriteni sa ia parte la viata societatii civile prin actiuni de acest gen.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5