Ca preafrumosul fir de iarbă, păscut alaltăieri de către ieri…

Prin simplitatea şi naturaleţea cu care a existat în lume, Valeria Peter Predescu poate fi comparată cu iarba. Când este, nimic mai firesc că este şi îţi produce bucurie prin culoare, prospeţime, candoare şi frumuseţe. Când nu este, nimic mai dureros şi mai supus primejdiei barbariei. De Valeria Peter Predescu ţi se poate face dor în orice clipă. Ţi se face foame şi sete. De ce tocmai de ea? Nu ştim exact de ce! Ştim doar că odată cu ea puteai înţelege că la început de tot a fost cântarea, că trebuie să ţii seama de sufletele oamenilor, că aceste suflete cântş, vorbesc, sunt vii şi bucuroase, iubesc şi se tânguie. Valeria a exprimat sufletul arhaic al oamenilor de aici. A făcut-o aşa cum o face iarba, cum o fac florile şi aşa cum o fac dorurile. Naturaleţea şi simplitatea, muzicalitatea şi aleanul au stăpânit fiinţa ei suprafirească. De ea ai nevoie fără să ştii că ai nevoie de frumuseţea melodioasă a gândului pe care melodia ei îl poartă, ai nevoie aşa cum te bucuri de frumuseţea ierbii fără să te întrebi de complicatele resorturi ale biologiei care produce acel firesc al unui câmp proaspăt înverzit, a acelui deal care aduce cu sine minunea firelor de iarbă.

Valeria Peter a mărturisit mai tot timpul…Cântecul ei este mărturisitor, aducător de linişte. Ce a mărturisit de-a lungul unei vieţi Valeria Peter? A mărturisit ca nimeni altcineva dorinţa de a fi iubită. O dorinţa ascunsă pe care orice suflet o poartă în ascunzişurile sale. E o dorinţă a sufletului omenesc, a cosmicităţii lui.

Rămân acum doar cântecele ei “ivite” şi “trezite” de duhul arhaic al cântecelor ei. Incepând de astăzi, ea se arată ca un om căruia nu i-a fost numele mai mare decât fapta. In prezenţa ei, fie şi iluzorie, sufletul tău de ascultător al naşterii din cer îşi poate regăsi bucuria adolescentină de mângâiere. O mângâiere profană, în care simţi forţa de neînţeles a Duhului.

Valeria Peter a apărut în sufletul nostru aşa cum apare iarba – clipă de clipă frumoasă şi nobilă – şi acum, iată, s-a lăsat secerată. E departe, e aproape? Va fi aproapele nostru cel îndepărtat? O vom ştii cu siguranţă odată cu trecerea timpului rotitor şi rostitor.

OLIV MIRCEA

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]