Că de n-ar fi, nu s-ar povesti: Zamfira şi Viorel, onoraţi la nuntă de mii de bistriţeni

Ediţie de colecţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Nunta Zamfirei”. Începând cu anul 1991, la Bistriţa se puneau bazele primului festival internaţional de folclor din România, „Nunta Zamfirei”. Prof. dr. Dorel Cosma, împreună cu o mână de bistriţeni iubitori ai frumosului, au reuşit la scurt timp după Revoluţie, să aducă în Bistriţa, tradiţiile unor ţări care de-a lungul timpului ne-au devenit prietene. Astfel se face că în perioada 5-12 august, pe stadionul Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” au poposit Franţa, Turcia, Bulgaria, Spania, Grecia şi, bineînţeles, România. Dacă la început bistriţenii erau sceptici, necrezând că în oraşul lor vor poposi atâtea ţări, odată cu prima ediţie s-au alăturat acestui proiect, asimilat de întreaga comunitate şi devenit un brand nu doar pentru judeţul nostru. De-a lungul celor 20 de ediţii, la Bistriţa au venit nuntaşi de peste mări şi ţări, festivalul nostru fiind nu doar o punte de prietenie al tradiţiilor, ci şi un bun ambasador al Bistriţei, fiecare artist prezent de-a lungul anilor ducând cu el frumuseţea sufletului nostru. Cartea „Nunta Zamfirei – 20 de ediţii”, apărută în condiţii de lux la Editura „Nosa Nostra” vorbeşte despre frumuseţea tuturor acestor ediţii, în care au fost mii de clipe de bucurie, aplauze şi sute de flori pentru artişti. Cartea, semnată de directorul festivalului, prezintă pe ediţii ţările participante, perioada în care la Bistriţa a avut loc cea mai mare nuntă fără dar, dar şi imagini sugestive nemurite cu mirii tuturor acestor ediţii, dar şi cu alaiul şi organizatorii. „Anul 2015 înscrie la Bistriţa ediţia cu numărul 20 a Festivalului „Nunta Zamfirei”. Timpul a zburat foarte repede şi de la gândurile de început, festivalul şi-a câştigat un prestigiu deosebit în lumea întreagă. Îmi amintesc cu mare plăcere momentele de început. Numeroase prietenii, legături economice şi comerciale s-au realizat de-a lungul timpului prin intermediul festivalului nostru. Acum, la această ediţie jubiliară vreau să mulţumesc tuturor celor care prin poziţia, atitudinea şi prezenţa lor au contribuit la prestigiul acestei ample manifestări internaţionale”, scrie în Prefaţă, prof.dr. Dorel Cosma. Varianta în limba engleză întregeşte posibilitatea ca volumul să fie de circulaţie internaţională. De altfel fiind dăruit tuturor delegaţiilor prezente la eveniment. Oaspeţii noştri se vor întoarce acasă cu un dar deosebit, cartea având o supracopertă cartonată, fiind astfel nu doar un volum al amintirilor, ci şi un obiect special care va fi aşezat în biblioteca de suflet a invitaţilor.
Cea de 20-a ediţie a Festivalului „Nunta Zamfirei” a debutat la Biserica Protopopiatului Greco-Catolic Bistriţa, acolo unde nuntaşii au fost binecuvântaţi de părintele protopop Ioan Frişan, tot în acest cadru fiind sfinţită statueta Sf. Padre Pio, donată de dr. Dorel Cosma, bisericii. Apoi, la Panteonul Protopopiatului Ortodox Bistriţa, părintele Nicolae Feier, alături de părintele protopop greco-catolic Ioan Frişan au rostit rugăciunea „Tatăl nostru” pentru toţi nuntaşii.
Gala a fost una de sărbătoare, fiind făcută pe acordul Imnului festivalului. În discursul său, primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu, a vorbit despre faptul că la Bistriţa datorită lui Dorel Cosma, unul dintre cei mai buni manageri culturali din ţară, avem un festival care aduce an de an la Bistriţa frumuseţea culturii popoarelor, făcând din oraşul nostru o adevărată capitală a folclorului internaţional. În acelaşi timp, a lansat ideea ca festivalul să se transforme într-o competiţie internaţională, cu un juriu de specialitate şi un trofeu, denumit „Struţul de aur” sau „Păunul de cristal”, astfel încât an de an competiţia să premieze valorile internaţionale.
Sub genericul „De la Nunta lui Figaro la Nunta Zamfirei”, programul gândit de preşedintele Federaţiei Internaţionale de Folclor, Dorel Cosma, a debutat cu evoluţia Operei Române din Craiova, care i-a apropiat pe bistriţeni de muzica cultă. Apoi, a urmat decernarea distincţiilor acestei ediţii, acordate unor personalităţi care de-a lungul timpului au fost alături de festival: Rozen Bogdanov – Bulgaria,Luigi Pompilio-Italia, Benito Ripoli – Italia, Stefan Kovacevik – Croaţia, Maria Kovacevik – Croaţia, Alaa Elmelegy – Egipt, Miki Weihrauth – Germania, Weihrauth – Germania, Nidal Kasem – Israel, Antonio Vinas Mira – Spania, Meny Papanicolau – Grecia, iar din România primarul Ovidiu Creţu, Emilia Bubulac, realizatoare tv, Constantin Rus, director Colegiu “Liviu Rebreanu”, Nelu Simionca- preşedinte IGF România.
Mireasa Zamfira, şi-al ei mire, Viorel, au venit în scenă dintre nuntaşi însoţiţi de alaiurile ansamblurilor „Cununa de pe Someş” şi „Balada”, de druşte şi stegari, care le-au urat prin strigăturile lor, sănătate, bucurii şi rod în casă mirilor. Anul acesta, la nunta românilor au participat şi etniile conlocuitoare, maghiari, saşi, ţigani, ucrainieni, greci şi italieni. Fiecare alai a adus nuntaşilor daruri specifice etniei şi au evoluat cu un joc, aplaudat la scenă deschisă de miile de bistriţeni prezente la deschidere. Pentru prima dată, la Bistriţa a fost un joc de lasere, gustat de bistriţeni, care timp de 20 de minute au cântat alături de miri pe jocurile de lumini. A fost una dintre cele mai frumoase deschideri oficiale ale Zamfirei de până acum, după cum apreciau şi spectatorii, dar şi organizatorii festivalului. Manifestările au continuat cu animaţie în pieţele centrale ale oraşului, dar şi cu un spectacol pe Pietonalul bistriţean. De asemenea, a fost vernisată expoziţia de obiecte tradiţionale la „Casa cu lei”. Mâine, nuntaşii se vor deplasa la Runcu Salvei, acolo unde sunt aşteptaţi de primarul Anchidim Pavelea, de la ora 12,30 este programat un vernisaj foto la „Casa cu lei”, iar de la ora 20, pe scenă vor evolua nuntaşii invitaţi Franţa, Italia, Serbia, Spania, Bulgaria, Israel, Polonia, Algeria. Miercuri are loc primirea oficială a invitațiilor la Primăria Bistrița, iar apoi participarea invitaților la ceremonialul dedicat Zilei Imnulu, iar de la ora 20:00 va fi un moment aparte în care vom avea invitaţi artişti de marcă ai ţării, sub genericul „Doar la Nunta Zamfirei”: Cristian Pomohaci, Aurel Tămaş, Sava Negrean Brudaşcu, Nelu Şopterean alături de bistriţenii Alexandru Pugna, Cornelia Ardelean, Mărioara Sighiartău, Petre Petruse, Marcel Avram, Mirela Petruş. Artiştii vor îmbrăca, poate, doar „O dată-n viaţă” costumele populare ale ţărilor invitate şi fiecare va interpreta o piesă într-o altă limbă. Prezentarea va fi asigurată de îndrăgita Iuliana Tudor, de la Televiziunea Română.
Bistriţa a prins viaţă. Precum spune al nostru George Coşbuc: „Şi s-a pornit apoi cuvânt! / Şi patru margini de pământ / Ce strimte-au fost în largul lor, / Când a pornit s-alerge-n zbor / Acest cuvânt mai călător/ Decât un vânt! / Iar când a fost de s-a-mplinit /Ajunul zilei de nuntit, /Din munţi şi văi, de peste mări, / Din larg cuprins de multe zări, / Nuntaşi din nouăzeci de ţări / S-au răscolit. / Şi ca la mândre nunţi de crai / Ieşit-a-n cale-ales alai / De sfetnici mulţi şi mult popor / Cu muzici multe-n fruntea lor; / Şi drumul tot era covor / De flori de mai. / Şi-atunci de peste larg pridvor, / Din dalb iatac de foişor / Ieşi Zamfira-n mers isteţ, / Frumoasă ca un gând răzleţ, / Cu trupul nalt, cu părul creţ, / Cu pas uşor. / Un trandafir în văi părea; / Mlădiul trup i-l încingea/ Un brâu de-argint, dar toată-n tot / Frumoasă cât eu nici nu pot / O mai frumoasă să-mi socot / Cu mintea mea. / Şi ea mergând spre Viorel,/ De mână când a prins-o el, / Roşind s-a zăpăcit de drag, - / Vătavul a dat semn din steag / Şi atunci porniră toţi şireag / Încetinel. / Iar la ospăţ! Un râu de vin! / Mai un hotar tot a fost plin / De mese, şi tot oaspeţi rari, / Tot crai şi tot crăiese mari, / Alăturea cu ghinărari / De neam străin. / A fost atâta chiu şi cânt / Cum nu s-a pomenit cuvânt! / Şi soarele mirat sta-n loc, / Că l-a ajuns şi-acest noroc, / Să vadă el atâta joc / P-acest pământ!”.

Comentarii

28/07/15 14:21
Gabriela

Cauti ceva nou? Echipa noastra te asteapta sa incepi cel mai performant si mai nou sistem prin care sa reusesti sa castigi bani mai multi decat ai reusit pana acum! Noi te ajutam sa obtii rezultate si sa fii multumit! Te vei convinge ca activitatea este foarte simpla si interesanta! Cere urgent detalii mai multe la adresa de email: [email protected]

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5