Bunavestire

Bunavestire este praznicul de astăzi, 25 martie, ce vesteşte pe cel al naşterii Domnului din 25 decembrie. Arhanghelul Gavriil a fost trimis mai înainte cu nouă luni de naşterea fiului la Sfânta Fecioară Maria din Nazaret, căreia i-a zis: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har. Domnul este cu tine” (Luca 1, 28). Fiind nedumerită, Fecioara Maria se întreba în taină ce poate să însemne aceasta. Arhanghelul a înţeles-o şi a liniştit-o, zicându-i: „Nu te teme Marie, că ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi fiul celui Preaînalt se va chema. Şi Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul lui David, părintele său şi împărăţia lui nu va avea sfârşit” (Luca 1, 30-33). La auzul acestor cuvinte, ea a zis: „Cum va fi mie aceasta de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” Şi răspunzând, îngerul i-a zis: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea cerului Prea Înalt te va umbri. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă” (Luca 1, 34-37). La auzul acestor încredinţări, Fecioara Maria primeşte să răspundă chemării lui Dumnezeu şi suspinelor lumii, zicând: „Iată, roaba Domnului fie-mi mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38). Şi aceasta zicând, Fecioara, fiul şi cuvântul lui Dumnezeu s-a zămislit ca prunc omenesc prin venirea Duhului Sfânt în pântecele preacuratei. Şi aşa s-a început taina cuvântului: „Fiul lui Dumnezeu, fiu omului se face, Dumnezeu s-a făcut om ca pe om să-l mântuiască.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]