Bogdan Ivan către Augustin Zegrean: Nu ai pic de respect pentru generația din care fac parte

Să văd acum superorganizația județeană PNL Bistrița-Năsăud ce va decide, spune preşedintele TSD BN, Bogdan Ivan, referitor la dorinţa lui Augustin Zegrean de a candida din partea PNL la Alegerile parlamentare!
"Cât despre Zegrean, dacă ar avea un pic de demnitate ar trebui să tacă și să se ascundă.
Ai fost 9 ani șeful Curții Constituționale a României, l-ai menținut pe Băsescu încă 2 ani Președinte și acum spui că vrei să te întorci în Parlament ca să faci legi, care acum sunt ”varză”. Tu, ex-Șeful suprem al Legilor din România din ultimii 9 ani spui că ele sunt greșite după ce TU nu ai făcut nimic ca să le schimbi?
Sunt două lucruri pentru care vei rămâne în istorie și pentru care te va ști lumea:
1. L-ai ținut pe Băsescu președinte încă 2 ani în ciuda votului a 7,5 milioane de oameni;
2. Ai blocat regionalizare și descentralizarea administativă a României, care acum aruncă în haos țara asta, care nu va putea accesa decât o mică parte din fondurile europene datorate României! Da, ai executat un ordin și ca să își fie ție bine ai condamnat România la subdezvoltare pentru următoarele decenii!
Și da, vorbesc la persoana a doua, pentru că nu ai pic de respect pentru generația din care fac parte ”Domnule Zăgrean”! Ne-ai condamnat să rămânem săraci și slugi în țara noastră și o masă de manevră. Ție ce îți pasă, pentru că ”ți-ai trăit traiul, ți-ai mâncat mălaiul”, dar aș fi surprins ce ai răspunde unor tineri care nu bani să meargă la școală, sau studenților care nu au bani de facultate. Sau tinerilor care vor să își întemeieze o familie și oricât ar munci tot nu le ajung banii!
E o vorbă la noi în Ardeal. După ce ești ........ mai și semnalizezi!" este mesajul transmis pe o reţea de socializare de Bogdan Ivan.

Comentarii

12/09/16 09:48
tibi

"Amice, esti idiot!", cum ar spune Caragiale. Chiar daca la referendumul din 2012 au votat 7,5 milioane de oameni, conform legii nu au reprezentat jumatate din cei 18 milioane cu drept de vot (dura lex, sed lex).
In al doilea rand, nu Zegrean a blocat regionalizare și descentralizarea administativă a României, ci lipsa de vointa politica a PSD . Uitam prea repede ca Guvernul Ponta II, rezultat in urma alegerilor din 2012, a fost sustinut in parlament de USL cu o majoritate de 70% si cu toate acestea nu a avut curajul sa vina cu o reforma administrativa profunda. Au cautat tot felul de subterfugii ca sa nu deranjeze pe baronii locali. Regionalizarea trebuia sa aiba ca obiectiv esential descentralizarea si un grad ridicat de autonomie regionala. Regionalizarea trebuia facuta in primul rand, prin trecerea unor prerogative de la nivel central la regiune, care trebuie sa dobandeasca autonomie regionala. Aceasta presupunea desfiintarea judetelor, deoarece regionalizarea cu pastrarea judetelor nu rezolva nimic, dimpotriva adauga un nivel suplimentar de birocratie intre administratia centrala si locala. Ar fi fost numai un mod de a satisface pretentiile clientelei politice USL-iste. Cu alte cuvinte pe langa baronii de la nivelul judetelor ar mai fi aparut si superbaronii regionali. De aceea, reusita procesului presupune infiintarea regunilor concomitent cu desfintarea judetelor si trecerea unor prerogative de importanta zonala, ale acestora la regiune, si a celorlalte atributii judetene care au importanta locala, la primarii, unde sunt mai aproape de cetatean.
In al treilea rand, modul de adresatre la persoana a doua, dovedeste lipsa de educatie si un anumit grad de badaranie caracteristica liderilor PSD (vezi episodul "Fă, Doina"). Dar, si aici tot Caragiale are solutia: " Uite, vezi! asta e cusurul lui - e magar!... si violent!... si n-are maniera"!

14/09/16 10:46
Cititor de Bistrita

Mai "baiete"... unii vor sa mearga de la "birou"... direct in "coparseu"... ( era sa zic ... de la locul de "munca " - pardon... de-a sta moca pe banii publici ) ! Vor sa aiba ei toate functiile si toate serviciile, pe tineri sa-i tina prin cluburi si fagadaie... sa ste sa putoreasca degeaba, pe banii parintilor , ca efectiv nu mai incap de astfel de "specimene"...

14/09/16 15:11
paul

Jurnalistul Radu Banciu a comentat în stilul său caracteristic ştirea despre candidatura lui Augustin Zegrean la parlamentare, dar şi explicaţia Alinei Gorghiu. Co-preşedintele liberalilor a explicat că Zegrean nu poate candida ca liberal pentru că nu este membru PNL: „Excepţională explicaţia. Tipică de PNL. Da` ce? Marian Munteanu era? De pe o zi pe alta a devenit membru şi apoi candidatul formaţiunii, la alegerile pe care nu le-a mai prins, e adevărat, dar a candidat vreo săptămână şi ceva. De ce Augustin Zegrean n-a putut să devină membru PNL? Nu, s-a aflat că, de fapt, el era băsist… Sigur că se ştia acest lucru. Doamna Gorghiu l-a mai înfierat şi cu alte ocazii. Domnul Zegrean se declară mâhnit, profund, trist de această decizie. El şi-a manifestat de mai multe ori intenţia de a candida pe listele liberalilor la alegeri, dar se pare că lucrurile s-au oprit aici. În 2012, la Antena 3, doamna Gorghiu, mult mai tânără decât astăzi, îl înfiera pe domnul Zegrean, cerând să fie judecat pentru înaltă trădare şi, probabil sfâşiat, rupt în patru bucăţi, organele să-i fie aruncate în Tamisa sau unde dorea doamna Gorghiu”, a spus Radu Banciu in emisiunea sa „LUMEA LUI BANCIU”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5