Bistriţenii cer fonduri europene pentru plantaţii pomicole şi fabrici de procesare a cătinii

Un număr de 783 de solicitări de finanţare neramburasbilă, în valoare de peste 330 de milioane de euro, au fost depuse la nivel naţional pentru noi investiţii în agricultură, în cadrul celei mai recente sesiuni de primire a proiectelor de finanţare pentru Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” şi Măsura 123 „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Potrivit comunicatului APDRP, alocările aferente acestei sesiuni, pentru cele două măsuri de finanţare, au fost depăşite cu 108 milioane de euro. În acest context, acordarea finanţării va fi decisă în urma selecţiei cererilor de finanţare în funcţie de punctajele obţinute de fiecare proiect în parte, pornind de la cel mai mare punctaj până la limita fondurilor alocate, respectiv 230 de milioane de euro.

Pe cele două măsuri, în judeţul Bistriţa-Năsăud au fost depuse patru proiecte. Trei proiecte au fost înregistrate pentru Măsura 121 cu o valoare nerambursabilă de 589.000 euro, solicitanţii propunând prin proiectele depuse modernizarea sau înfiinţarea unor ferme de îngrăşare bovine şi înfiinţarea unei plantaţii pomicole. Pentru Măsura 123, din judeţul nostru a fost un singur solicitant, cu un proiect conform cu o valoare nerambursabilă de 810 mii de euro, prin proiectul depus propununâdu-se înfiinţarea unei unităţi de procesare a cătinii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5