Bistriţenii cântă la Cernăuţi, în anul Centenarului Marii Uniri

Din Bistriţa-Năsăud este genericul sub care artiştii noştri vor prezenta frumuseţea folclorului de pe meleagurile noastre, duminică – 4 martie, în Bucovina, la Cernăuţi, în cadrul Festivalul Mărţişor 2018. Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, manageriată de Alexandru Câţcăuan, va fi prezentă cu suite de jocuri populare, în coregrafia lui Adrian Paşcu, cu ansamblul folcloric Codrişorul şi cu cântece româneşti interpretate de Alexandru Rus, Andrea Gaftone, Marius Palage, invitată de onoare fiind Mina Buga, iar acompaniamentul muzical asigurat de orchestra condusă de Vasile Ceuca.
Evenimentul este dedicat Centenarului Marii Uniri şi se va derula la sala Centrului Regional Tineretul Bucovinei din Cernăuţi.
Vor fi, cu siguranţă, clipe frumoase în care folclorul nostru va ajunge la fraţii din actualul teritoriu al Ucrainei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5