Bistriţeni cercetaţi pentru încălcarea regimului armelor şi muniţiilor

Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-au sesizat din oficiu cu privire la introducerea în România, fără drept, şi deţinerea la domiciliu de către un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din oraşul Sângeorz-Băi, a unei arme neletale de tir sportiv cu aer comprimat, pe care ar fi achiziţionat-o din Franţa.
„Faţă de bărbat cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată şi încălcarea regimului armelor şi muniţiilor”, informează IPJ BN.
Totodată, doi bistriţeni, în vârstă de 53 de ani şi 40 de ani, precum şi un bărbat, de 69 de ani, din comuna Chiuza, sunt cercetaţi de poliţiştii bistriţeni pentru nedepunerea armelor letale de vânătoare şi a celor neletale de tir sportiv cu aer comprimat deţinute, în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permiselor de port-armă.
Cercetările sunt continuate faţă de cei trei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcarea regimului armelor şi muniţiilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]