Bistriţeanul care a ucis o adolescentă la Mamaia, condamnat la 12 ani închisoare

Fostul preot care a ucis, în aprilie, o minoră de 15 ani, la Mamaia, a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

Laurenţiu Aspru, de 37 de ani, a recunoscut că a ucis-o pe minoră „într-o clipă de nebunie” după ce fata, cunoscută pe un site de socializare, l-ar fi păcălit că are 20 de ani şi i-a cerut un tarif mai mare de 200 de lei. Tribunalul l-a condamnat la 12 ani închisoare, decizia putând fi contestată la Curtea de Apel Constanţa, în 10 zile de la comunicare. Instanţa a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului Laurenţiu Aspru, pe o perioadă de 60 de zile, de la 12 octombrie până la 10 decembrie 2015 inclusiv. A respins cererea lui privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.

Judecătorii au dispus şi „restituirea către moştenitorii victimei, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a următoarelor mijloace materiale de probă: bijuterii (brăţară de picior, brăţară de mână, inel, cercel tip piercing), o pereche de chiloţi din dantelă roşie şi o rochie de culoare ciclamen, trei telefoane mobile, IPhone 4, Iphone 6 Plus şi Nokia”, aflate în camera de corpuri delicte a Tribunalului Constanţa. Ultimul mijloc material de probă de pe listă, care urmează a fi predat moştenitorilor, este „cordon electric ambalat în plic, aflat în camera de corpuri delicte a Tribunalului Constanţa”, cu care, cel mai probabil, preotul şi-a strangulat victima.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5