Bistriţa, succes la Salonul revistelor de cultură nord-transilvane

Sub patronajul Consiliului Județean Satu Mare, Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și Muzeului Județean Satu Mare, la Secția de Artă a Muzeului Județean, s-a desfăşurat Salonul revistelor de cultură nord-transilvane.
Cuvântul de salut a fost rostit de către managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Robert Laszlo:”Acest salon este pentru noi sătmărenii un succes și ne dă un impuls ca să continuăm activitatea în acest domeniu. Prin acest salon urmărim ca revistele de limbă română și maghiară să se cunoască reciproc, să existe o comunicare mai bună, de a construi împreună proiecte prin care să se susțină cultura din această zonă”.
Palatul Culturii Bistriţa a fost prezent la eveniment prin managerul instituţiei, dr. Dorel Cosma, care a prezentat revistele „Conexiuni literare” şi „Conexiuni magazin”, dar şi antologiile „Conexiuni de noiembrie” (de Dorel Cosma şi Menuţ Maximinian) şi „Un deceniu de Conexiuni” (de Dorel Cosma şi Elena M. Cîmpan). Din partea Societăţii Scriitorilor Bistriţeni „Conexiuni” au fost prezenţi Dorel Cosma, Elena M. Cîmpan, Zorin Diaconescu, Menuţ Maximinian şi Maria Herineanu, care au vorbit despre modul de promovare a literaturii în ţară şi în străinătate, „Conexiunile literare” întinzându-se de la Bistriţa până la New York, Toronto, Paris sau Malaezia, acolo unde au fost prezenţi scriitorii din Bistriţa.
Revista „Infinit enzimal” a Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, editată de Gavril Ţărmure, a fost prezentată de dr. Alexandru Uiuiu, care a vorbit despre modul în care revista se difuzează pe piaţă într-un tiraj impresionant de 5000 de exemplare.
„Mişcarea literară” a fost adusă de directorul acesteia, Olimpiu Nuşfelean, care a vorbit despre publicaţia editată pentru prima dată de Liviu Rebreanu, a cărui tradiţie se păstrează în judeţul nostru.
Au fost prezenţi criticul literar Kereskényi Sándor, din partea revistei Acolada, Radu Ulmeanu, Loredana Știrbu - Cronograf, Karácsonyi Zsolt - Helikon, Mărturii culturale - dr. Aurel Pop, Mesagerul Albastru- Ioan Andreica, Nord Literar - Săluc Horvath, Poesis, Biblioteca septentrionalis, Caiete silvane, Sugárút.
În acealşi cadru a fost organizat simpozionul cu tema ”Revistele de cultură și provocările globalizării”. La simpozion, bistriţenii s-au alăturat gândurilor organizatorilor de a realiza un premiu anual pentru „Scriitorul Nordului” , precum şi premierea celor mai importante reviste din acest colţ de ţară.
În acelaşi timp, se doreşte o mai bună colaborare între publicaţiile culturale şi înfiinţarea unei asociaţii care să realizeze proiecte pe această linie. Părintele Tiberiu Vălean, născut la Dumbrăviţa, dintr-un sat cu scriitorul Menuţ Maximinian, i-a invitat pe bistriţeni la Catedrala unde slujeşte, oferindu-le câteva momente de rugăciune, bucurându-se de emoţia pe care i-au oferit-o scriitorii, intrând în „Casa” lui.
A doua zi a fost vizitat Muzeul în aer liber de la Negrești-Oaș și atelierul meșterului Istvánfi Géza, păstrător al tainelor vechiului meșteșug al olăritului pe care îl practică cu mare măiestrie, fiind admirat și peste hotare.
A fost o întâlnire în care organizatorii, în frunte cu managerul Robert Laszlo, au creat o adevărată sărbătoare a revistelor culturale, motiv pentru care trebuie felicitaţi.
În cadrul evenimentelor, Bistriţa a fost cea mai vizibilă, atât prin numărul revistelor prezente, cât şi prin modul în care reprezentanţii culturii noastre au ştiut să interacţioneze cu colegii, impresionând prin modul în care cultura este aşezată în pagini de reviste în judeţul nostru.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5