Aproape 500 de copii aşteaptă să fie luaţi acasă

Bistriţa-Năsăud: echilibru între familiile care vor să adopte şi copiii adoptabili

La nivel naţional, numărul copiilor instituţionalizaţi continuă să rămână ridicat, în timp ce numărul adopţiilor se menţine scăzut, în ciuda eforturilor de relaxare a legislaţiei în domeniu, arată analiza Mediafax.
În România, dintre cei aproximativ 60.000 de copii instituţionalizaţi, doar 1.602 au fost declaraţi adoptabili, potrivit datelor centralizate de Oficiul Român pentru Adopţii.
Norma, procesul adopţiei este unul sinuos, durează foarte mult, atât pentru familie cât şi pentru instituţiile statului. Mai mutl, foarte puţini dintre copii îndeplinesc acele criterii care îi califică drept adoptabili.
În Bistriţa-Năsăud, într-o formă sau alta de protecţie, sunt 860 copii. Puţin sub 500 ar putea fi adoptaţi, dar nici cererea nu este foarte mare. În 2012, doar 15 familii au fost atestate în vederea adopţiei, iar cinci au deja copilul dorit acasă. Pe parcursul primelor 10 luni, 11 copii din judeţul nostru au fost declaraţi adoptabili, iar câţiva au fost luaţi de familii din alte judeţe. Aici rămân încă prejudecăţile...
Olimpia Ababei, director adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, precizeză că din cei 860 copiii instituţionalizaţi, 238 sunt la asistenţi maternali, iar 258 copii sunt în centrele de plasament. Practic, aici este zona de unde provin acei 11 copii adoptabili. Ceilalţi – adică 364 minori – sunt în plasament simplu, adică la rude, la bunici etc.
În anul ce stă să se încheie, 15 familii sunt atestate sau sunt în curs de atestare în vederea adopţiei. “Dintre aceste 15 familii, cinci au deja copiii. Din cei 11 copii la care face referire analiza, o parte au plecat în alte judeţe ale ţării”, explică directorul adjunct al DGASPC BN. Potrivit acesteia, în Bistriţa-Năsăud există un anumit echilibru între cei care vor să adopte şi numărul copiilor adoptabili, oricum nu stăm mai rău ca multe alte judeţe.
Bistriţenii, ca şi în altă parte, caută bebeluşi sănătoşi, fără boli cronice, întârzieri în dezvoltare sau handicap. Chiar dacă nimeni nu recunoaşte făţiş, există reticenţe şi faţă de etnie. Per general, există reticenţe faţă de adopţie, că doar cum să-ţi laşi “căşile” şi “locurile” unui copil care nu este al tău.

***
În clasamentul judeţelor în care adopţia pare a fi un subiect tabu, primul loc este ocupat de Maramureş, unde un singur copil din cei 1.432 din sistem a fost declarat adoptabil până în 12 noiembrie 2012.
Mehedinţi şi Gorj ocupă, la egalitate, locul al doilea, cu patru copii adoptaţi, urmate de Vâlcea, Buzău şi Bacău au 2.286, 1.475 şi 1.526 de copii în sistem şi doar câte cinci declaraţi adoptabili în acest an.
Preşedintele Oficiului Român pentru Adopţii, Bogdan Panait, a precizat, pentru Mediafax, că există mai multe probleme în acest proces de adopţie, printre care şi faptul că direcţiile de asistenţă socială şi protecţia copilului nu sunt, cum ar fi normal, “avocaţii” copiilor.
“Modificarea legislaţiei a fost un prim demers. Continuăm să monitorizăm situaţia şi vrem să găsim soluţii ca să ne atingem ţinta, aceea ca un număr cât mai mare de copii şi cât mai mici să fie adoptabili, pentru că ei se adoptă cel mai uşor. Ne dorim ca la un an de la modificarea legii să avem peste 2.000 de copii declaraţi adoptabili în România, ceea ce ar fi o premieră”, spune şeful ORA.

***
Organizaţiile nonguvernamentale mai pun şi ele degetul pe rană. În România, adoptă copii doar familiile care nu pot avea urmaşi. Foarte rar, din spirit de solidaritate, de a face un lucru bun, cineva se gândeşte să adopte un copil deşi acasă mai are unul-doi.
Mai este un lucru. Familia ar trebui sprijinită să poată îngriji copilul acasă. "Statul ar trebui să reflecteze la ce are de făcut pentru cetăţenii lui şi să-şi îndrepte atenţia spre o soluţie de lungă durată, o familie. De asemenea, statul ar trebui să contrabalanseze activităţile şi să-şi pună energia în a sprijini familiile ca să-şi ţină copiii acasă. Dacă o familie îşi abandonează copiii din cauza condiţiilor economice, statul îi preia, dar lasă familia în aceleaşi condiţii. Acea familie face şi alţi copii, iar problema copilului este doar parţial rezolvată", spune Bogdan Simion, preşedintele Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC. Prcatic, statul cheltuieşte cam 400 - 500 de euro pe lună pentru un copil din sistemul d eprotecţie socială. Mai bine ar da jumătate familiei, copilului i-ar fi mai bine, iar statul ar economisi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5