Becleanul avangardist

Cu finalizare estimată pentru toamna acestui an, programul de reconstrucţie a centrului civic din Beclean a început în aceste zile cu pregătirea terenului pentru amenajările avangardiste ce vor schimba complet imaginea întregii zone. Vizat este teritoriul din preajma bisericii ortodoxe din parc, cel de la fântâna arteziană şi spaţiile adiacente, care au intrat în reabilitare totală, într-un ambițios mega proiect al autorităților locale, cu preconizate rezultate uimitoare. „Va fi vorba despre o construcţie ultramodernă, futuristă, care se va ridica la nivelul unor oraşe de mare calibru şi va reconfigurat întregul parc central, cu locuri de joacă pentru copii complet regândite. Noul concept de zonă centrală se referă şi la toate străzile adiacente. În primul rând va intra în lucru zona dintre restaurantul Bachus, fântâna arteziană (care va fi reconstruită modern), biserica reformată, biserica ortodoxă şi parcul central. Tot acest spaţiu va fi ultra-modernizat, vor fi create noi spaţii verzi şi amenajări peisagistice cu sisteme performante de irigate, vor fi realizate alei noi, piste pentru biciclete, un loc de joacă deosebit. De asemenea, zona din faţa noului sediu al primăriei va fi total rearanjată, vor fi amenajate parcări şi spaţii verzi”, spun reprezentanţii administraţiei publice din Beclean, cu precizarea că orașul, așa cum a fost, va mai putea fi văzut doar în fotografii .
Inițiativa vine să completeze alte acțiuni de înnoire derulate de ceva vreme, alături: renovarea bisericii reformate, sedii moderne ale primăriei, parchetului, judecătoriei, bazinul de înot și corpul C de la Liceul Tehnologic Agricol.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5