Bărbat din Rodna, reţinut de poliţişti, după ce a condus băut, deşi avea permisul anulat

La data de 17 aprilie a.c., polițiștii Secţiei 7 Poliţie Sângeorz-Băi l-au depistat pe un bărbat de 40 de ani, din Rodna, în timp ce conducea pe DN 17D, pe raza localității Rodna, un autoturism, deși avea dreptul de a conduce anulat. "Rezultatul testării cu aparatul alcooltest la momentul opririi în trafic a fost 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-au recoltat probe de sânge, iar alcoolemia rezultată a fost  de 1,40 g‰ la prima probă,  respectiv 1,20 g‰ la a două probă. Astfel, la data de 1 iulie a.c., bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, iar în prezent acesta se află în Arestul IPJ BN, fiind cercetat pentru conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice", se arată în comunicatul IPJ BN.

ATENȚIE! Dacă totuși conduceți, deși ați consumat alcool, RISCAȚI ÎNCHISOAREA!

Conform Codului Penal este infracțiune ”Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”

   Art. 336. -   (1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. 

   (2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere. 

   (3) Dacă persoana aflată în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) și alin. (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanțe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere sau în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.  

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]