Bărbat decedat, după ce a căzut de pe un tractor

Un bărbat în vârstă de 41 ani şi-a pierdut viaţa, la finele săptămânii, după ce a căzut de pe troliul utilajului. Tragicul accident a fost sesizat de un tânăr de 20 ani din Lunca Bradului, judeţul Mureş, care conducea tractorul pe drumul forestier.

« La faţa locului s-a deplasat echipa operativă iar din primele cercetări a rezultat că, în jurul orei 21.50, cei doi se întorceau cu tractorul din centrul comunei Parva spre locul de cazare al muncitorilor, pe drumul forestier Valea Rebrei în locul numit Vidra. Gheorghe U., care se afla în partea din spate exterioară a utilajului, s-a dezechilibrat și a căzut. Conducătorul autotractorului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat”, precizează inspectorul Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriuţa-Năsăud.

Cadavrul a fost depus la prosectura Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, în vederea efectuării necropsiei. În acest dosar, cercetările sunt continuate de poliţiştii de la Secţia 6 Poliţie Rurală Năsăud.

Comentarii

09/10/12 11:48
costy

CONDOLEANTE FAMILIEI! AS VREA SA VA ACORD UN SPRIJIN PENTRU INMORMANTARE CONTACTATI-MA LA NR. DE TEL 0765. 773189

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5