Bani europeni pentru un sistem de management eficient al ariei protejate Peştera Tăuşoare

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a semnat, la sediul Organismului Intermediar POS - Mediu din Cluj-Napoca, contractul de finanţare a proiectului ”Sistem de management eficient al sitului de importanţă comunitară şi ariei protejate de interes naţional Peştera Tăuşoare”.
Potrivit purtătorului de cuvânt al CJ BN, Bogdan Ivan, valoarea totală a proiectului este de 1.171.557,24 lei, din care 883.675 lei (90%) reprezintă finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională şi 98.186 lei (10%) este finanţare nerambursabilă de la bugetul de stat.
„Obiectivul general al proiectului este realizarea unui cadru de management eficient al ariei protejate de interes naţional Peştera Tăuşoare şi conservarea biodiversităţii, habitatelor naturale şi speciilor existente în areal. Proiectul prevede reabilitarea infrastructurii de acces în peşteră, cartarea şi realizarea de studii geologice, geomorfice, de climă şi hidrografie. Proiectul pune un accent ridicat pe conştientizarea importanţei ariei protejate şi a biodiversităţii acesteia pentru comunitatea locală şi ştiinţifică”, precizează Bogdan Ivan.
Conform sursei citate, implementarea proiectului se va desfăşura pe o perioadă de doi ani şi jumătate, beneficiarul proiectului fiind Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu Complexul Muzeal Judeţean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5