La C.N. „George Coşbuc”

Balul Bobocilor – Miss şi Mister

Sala de spectacole a Casei de Cultură „Liviu Rebreanu” a fost arhiplină vineri, 6 noiembrie, cu ocazia Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional „George Coşbuc”. Evenimentul, coordonat de prof. Daniela Chira, directorul educativ al colegiului şi prezentat cu talent şi tâlc de elevii Bianca Fodorca şi Cătălin Găzdac, a adus în sală cadre didactice, elevi şi părinţi, care au urmărit evoluţia celor şase perechi de boboci doritori să câştige titlurile de „Miss” şi „Mister”: Mihaela Ilovan şi Mihai Naşcu (clasa a IX-a A, diriginte prof. Edith Ioviţă), Camelia Pop şi Mihai Columban (cls. IX B, diriginte prof. Iulia Ficior), Iulia Zinveliu şi Cătălin Petrican (IX C, prof. Simona Costea), Andreea Marica şi Ionuţ Joja (IX D, prof. Nicolae Bosbiciu), Emanuela Pop şi Florin Pop (IX S, prof. Ioan Magdea) şi Diana Ursa cu Ionuţ Luca (IX P, prof. Iosif Domocoş).

Aceştia au trecut prin „furcile caudine” ale probelor, notaţi de juriul format din profesori şi elevi: proba de cultură generală, de îndemânare, de costumare a partenerilor cu… ziare, de creativitate, de dans, probe intercalate cu programele colegilor din clasele a X-a coordonaţi de diriginţii lor: XA, prof. Ana Haitonic; X B, prof. Marius Lazăr; XC, prof. Paula Burdeţi şi Dana Chira; X D, prof. Cristina Suciu; X S, prof. Simona Catarig şi X E, prof. Cristina Zagrai.

După deliberări au ieşit câştigători următorii: Miss şi Mister Boboc 2009 – Mihaela Ilovan şi Mihai Naşcu; locul II (argintul) – Iulia Zinveliu şi Cătălin Petrican; locul II – Camelia Pop şi Mihai Columban. Miss şi Mister Eeleganţă au devenit Andrea Marica şi Ionuţ Joja, în timp ce Diana Ursa şi Ionuţ Luca – Miss şi Mister Originalitate, iar Emanuela Pop cu Florin Pop au primit premiul de popularitate.

.

Comentarii

09/02/10 17:27
makai melinda

a fost cea mai buna mis boboc mihaela ilovan

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]