Cei mai în vârstă îşi amintesc probabil că personajul din titlu (sau Ciu En- Lai-cum se mai ortografia numele lui) a fost prin anii ’60) prim-ministru al lui Mao Tze-Dun, „marele cârmaci” al Chinei comuniste. Acesta -Zou- s-a îmbolnăvit de cancer esofagian, ceea ce l-a tulburat foarte mult. De pe înalta sa poziţie în stat, a hotărât să se facă o lucrare foarte vastă la scara întregii Chine şi să se înregistreze toate cazurile de cancer, precum şi deprinderile alimentare ale acelor zone cercetate. S-a alcătuit apoi o hartă care consemna rezultatele constatate.

Vieţuind în ceea ce mulţi numesc „capcana timpului”, fiinţele toate se degradează fizic, involuând, după ce ajung –obişnuit- la o fază de plenitudine..Funcţiile se degradează, iar acest efect îl vedem atât de clar şi în lumea vegetală, asupra pomilor, arborilor, florilor.De la smeritul fir de iarbă, la om şi depărtatele stele, nimic nu stă pe loc. Toate sunt într-o mişcare neliniştită, în schimbare, mişcarea fiind însăşi esenţa, sensul temporalităţii ca procesualitate.

* După 500 de ani de la ruptura Bisricii Angliei de Roma, efectuată de Henric al VIII-lea (fiindcă nu i s-a permis recăsătorirea de câte ori voia), Papa Benedict al XVI-lea va efectua între 16-19 septembrie, o vizită în regatul insular. Vaticanul a publicat deja programul acestei vizite, aşteptate cu un deosebit interes.
* Caz rarissim…Părintele Arthur de la o Biserică romano-catolică din Lille a refuzat medalia Ordinul Naţional de Merit, nemulţumit fiind de recentele măsuri luate de primul ministru francez Nicolas Sarkozy împotriva imigranţilor.

Marile personalităţi ale credinţei, culturii şi civilizaţiei au de obicei o nestemată fără seamăn, o operă exemplară. Pentru Dante –„Divina comedie”, „Canzonierul” pentru Petrarca, pentru Goethe ”Faust”, pentru Eminescu „Luceafărul”, pentru Miguel Cervantes de Saavedra „Don Quijote”. Pentru Thomas din Aquino ( şi D’Aquino)(1225-1274), o astfel de operă emblematică este ”Summa Theologiae”. Aceasta i-a adus o celebritate care scânteiază şi astăzi.

„Extra Ecclesia nulla salus”- scria Fericitul Augustin al Hipponei, adică „Nu este salvare în afara Bisericii”. Dincolo de ea este lumea cu celebrităţile cultural-artistice, politice, sportive, vieţuind într-o suficienţă a propriei glorii şi adulaţii mundane. Ea nu poate răspunde pentru ce trăim, pentru ce suferim, ce se mai află dincolo de morminte. Vine un moment în care simţim enorma anxietate a unui final inexorabil, a unor interogaţii de care am fugit ori le-am dat un răspuns nesatisfăcător sau chiar fals.

Născut la Rocasseca (1225), în nordul regatului Siciliei, dintr-o familie de nobili, a dovedit un spirit analitic de excepţie încă din anii tinereţii studioase. Terminând studiile universitare în profil teologic din acea vreme, predă la Universităţi şi mănăstiri din Italia şi Franţa cursuri de teologie care îi vor asigura o considerabilă celebritate.

Cineva îmi mărturisea odată că îi pare dificil să înţeleagă cele despre Mângâietorul, Duhul Adevărului, Cel ce „de la Tatăl purcede” şi şi pe Care HRISTOS, Domnul şi Dumnezeul nostru îl trimite celor ce L-au primit pe Fiul dumnezeiesc şi cred în numele Lui. Să luăm însă de pildă lumina Soarelui, a Sfântului Soare, cum spuneau frumos străbunii.

Cineva îmi mărturisea odată că îi pare dificil să înţeleagă cele despre Mângâietorul, Duhul Adevărului, Cel ce „de la Tatăl purcede” şi şi pe Care HRISTOS, Domnul şi Dumnezeul nostru îl trimite celor ce L-au primit pe Fiul dumnezeiesc şi cred în numele Lui. Să luăm însă de pildă lumina Soarelui, a Sfântului Soare, cum spuneau frumos străbunii.

Povestea vajnicul şi preacucernicul părinte Ioan Suciu într-o predică a domniei sale cum, adolescent fiind se gândea să urmeze Seminarul Teologic şi să se facă preot. Erau vremuri în care Biserica şi oamenii ei erau marginalizaţi oficial, deşi chiar între conducătorii de partid nu lipseau cei cu frica de Dumnezeu.

,,Nu s-a născut vreodată din femeie un bărbat mai mare decât Ioan…”

Poate vei fi observat, iubite creştine(-ă), că nici Stăpânul HRISTOS, nici Maica Domnului, nici profeţii, nici dumnezeieştii apostoli, nici marii sfinţi şi cuvioşi din neguroase vremuri şi până azi n-au fost din cei pe care lumea îi fericeşte, ci vieţile lor au fost pline de încercări, necazuri, strâmtorări din partea lumii vrăjmaşe adevărului şi mai adesea de jertfă.