AU VENIT PE LUME CA SĂ CÂNTE

Fraţii MARICA

Motto:

„iar el o să vă roage de aproape

iubiţi pe om până devine cântec”

Ioan PINTEA

La Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa a avut loc în ziua de 19 iunie 2010 un concert extraordinar susţinut de Angela, Lucia, Mihai şi Maria MARICA.

Recitalul a cuprins muzică compusă de: R. SCHUMANN - Sonata în la minor pentru vioară şi pian op. 105; A. DVORAK - Klid op. 68; B. MARTINU - Variaţiuni pe o temă de G. Rossini; A. BAZZINI – Rondo; B. SMETANA - Trio în sol minor op. 15.

Ordinea melodiilor interpretate a fost fericit aleasă, astfel încât, pe tot parcursul recitalului ne-am simţit mângâiaţi cu adieri blânde sau mai puternice de zefir.

Ascultând sublima muzică, am citit, pe feţele frumoase precum floarea de crin a acestor muzicieni cu vârste cuprinse între 12 şi 23 ani, interiorul lor curat, ţelul lor superior. Posibil ca aceşti tineri artişti să îşi fi propus ca ţel în viaţă un gând al marelui poet-filozof Rabindranath Tagore:

„Vreau să fac din viaţa mea un lucru simplu şi drept ca un flaut de trestie pe care universul să-l umple cu muzică.”

Tinerii interpreţi, care prin elanul vârstei, talent şi muncă susţinută au reuşit să slujească partiturile cântate cu iubire şi responsabilitate, ne-au creat momente de bucurie.

Bucuria muzicii de calitate!

Am mai ascultat, în sala de concert cu artiştii pe scenă, muzică cântată de orchestră de cameră, am mai ascultat muzică cântată de orchestre simfonice cu 50 de interpreţi, dar ceea ce a fost deosebit în muzica acestor patru fraţi împreună a fost o armonie, vibraţie şi energie aparte, care era dată de fiinţele lor unite nu numai prin profesie, dar şi prin sângele părinţilor lor, de taina iubirii din familie. Când privirile lor se întâlneau pentru a decide momente de sincronicitate în cadrul muzicii ce o cântau, se simţea nu numai acea înţelegere şi armonie dintre artiştii ce creează împreună, dar şi o căldură aparte, un flux de raze ieşit din ochii lor de copii ai aceloraşi părinţi, o anume voce a sângelui pusă în slujba muzicii culte. Felicit părinţii şi profesorii acestor copiii minunaţi ce fac cinste judeţului nostru şi României. Ei au cântat la următoarele instrumente: Angela – pian, Lucia – vioară, Mihai – violoncel şi Maria – vioară.

Alături de sentimentul de confort sufletesc ce mi l-a produs audierea acestui concert, am rămas cu două dorinţe pentru viitor: de a se finaliza consolidarea clădirii şi de a vedea sala plină de oameni de toate vârstele.

Din moment ce schelele erau pe scenă, ceva mai încolo de superbul pian, vom ţine minte ce ne-a spus, nu demult domnul Gavril Ţărmure: „Se fac anumite consolidări. Sperăm că monumentul va fi salvat de la igrasie şi va intra în strălucirea lui semeaţă pe care o avea acum 150 de ani, când a fost construit. Am preluat Sinagoga printr-un contract de comodat, salvând-o de la ruină, transformând sala mare într-o extraordinară sală de concerte, iar la balcon am organizat o cochetă galerie de artă.”

În ceea ce priveşte participarea la concerte şi acţiuni culturale e bine să mai spunem ceea ce se ştie: este un prilej să ne relaxăm, să alungăm stresul, să ne întâlnim cu cei dragi – mi-am văzut câteva prietene fără să ne dăm o întâlnire – şi totul a fost o bucurie. Mai mult, având onoarea să stau în preajma familiei Eugenia şi Augustin Zegrean, ştiind că, de curând, domnul Augustin Zegrean a fost ales Preşedinte al Curţii Constituţionale a României, am considerat de bun augur întâmplarea că această personalitate a urbei noastre îşi odihneşte sufletul într-un mod atât de benefic, ascultând muzică cultă cântată de nişte artişti-copii, acum când i s-a pus pe umeri o aşa uriaşă responsabilitate.

Având accest fericit prilej, am discutat cu eminentul jurist care este domnul Augustin Zegrean şi am încredere că, din înalta funcţie de Preşedinte al Curţii Constituţionale, va face lucruri bune pentru România.

Momentul cultural despre care am vorbit mai sus, face parte din Stagiunea muzicală permanentă 2010 realizată de domnul Gavril Ţărmure, preşedintele Fundaţiei "Societatea de Concerte" Bistriţa, stagiune susţinută de Primăria Municipiului Bistriţa, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud şi Centrul Cultural Municipal Bistriţa.

Dragi cititori, veniţi la concert, intrarea este liberă!

Jeniţa Naidin

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5