În atenția crescătorilor de ovine din județul Bistrița-Năsăud! Termen prelungit pentru dovada comercializării lânii!

Veşti importante pentru crescătorii de ovine din Bistriţa-Năsăud! Termenul până la care crescătorii de ovine au obligația să depună la Direcţia pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud documentele justificative care să ateste comercializarea producției de lână obținute este 1 noiembrie 2018, anunţă directorul executiv Ioan Nuţu Tabără.

Noul termen este prevăzut de HG nr. 739/ 13.09.2018 pentru modificarea HG nr. 500/2017 privind aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii".

         „Vă rugăm, dragi crescători de ovine, să respectați termenul invocat mai sus!!! Vă așteptăm cu drag la sediul DAJ BN!”, menţionează şeful Direcţiei pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud.

Programul de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii în țara noastră are drept scop asigurarea creșterii numerice a efectivelor de ovine, precum şi o eficiență economică în realizarea şi valorificarea produselor obținute de la acestea. De asemenea, aplicarea acestei scheme de minimis stimulează înființarea centrelor de colectare a lânii, creează noi locuri de muncă și stabilizează veniturile crescătorilor de ovine”, se arată în informarea Guvernului.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]