Atelier de jocuri geografice cu elevii din Mureșenii Bârgăului

Ultimul atelier de geografie din cadrul programului „Vacanța la Bibliotecă – Fabrica de idei estivale” de la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” i-a avut ca oaspeți pe elevii din Mureșenii Bârgăului, care s-au alăturat elevilor bistrițeni care au frecventat atelierul și în săptămânile trecute. Caracterul interactiv al atelierului i-a cucerit pe elevi, care ne-au spus că le-ar plăcea ca și lecțiile de la școală să se desfășoare astfel.

„A fost foarte O.K. și ne-am și distrat și am învățat și lucruri noi, astăzi! Este pentru prima dată când vin la un atelier tematic la Biblioteca Județeană și sper ca anul viitor să venim de mai multe ori” (Someșan Teodora Florina, 14 ani, din Mureșenii Bârgăului).

Alexandra este din Bistrița și a participat la mai multe ateliere în această vară, la Biblioteca Județeană. „Atelierul de astăzi mi s-a părut special, mai altfel și mi-a plăcut că mi-am reamintit continentele, țările și capitalele lor, ca într-un joc. Mi-ar plăcea ca și orele de curs de la școală să se desfășoare așa! Vacanța la Bibliotecă a fost foarte frumoasă și am cunoscut mulți copii aici și am și învățat multe lucruri noi” (Alexandra Gabor, Școala gimnazială nr 1).  

Pe parcursul verii, atelierul de jocuri geografice distractive a fost susținut de prof Lucreția Filipaș, dar cel de astăzi, ultimul din programul acestei veri a fost susținut de prof. Monica Artenie. Din discuția cu domnia-sa am reținut o idee foarte interesantă, aceea că astfel de ateliere ar putea fi organizate peste vară și la bibliotecile comunale din județ. „M-am gândit la întrebări la care să poată răspunde și copiii, dar temele au fost alese de colega mea, la începutul vacanței de vară. A fost foarte interesant să particip la aceste ateliere, fiindcă eu predau la Tiha Bârgăului și la Mureșenii Bârgăului. Eu știu că că le-ar plăcea copiilor să li se predea astfel, dar noi urmăm programa școlară și, chiar dacă uneori susținem astfel de lecții și la școală, nu putem face întotdeauna astfel. Jocul geografic ar fi o modalitate care ar putea fi introdusă în practica noastră didactică, de exemplu la începutul sau la sfârșitul lecției. Eu nu am știut despre aceste activități și mă gândesc că am putea și noi, la țară, să facem așa ceva pe parcursul vacanței de vară. Eu chiar am vorbit cu d-na bibliotecar Rodica Bădăluță să încheiem un parteneriat în acest sens”, ne-a declarat prof. Monica Artenie, profesoară de geografie și director al școlii din Tiha Bârgăului.

Este și aceasta una dintre ideile produse de Fabrica de idei estivale, desfășurată în perioada 17 – 24 august la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5