Art- therapy, emoție și culoare. Mobilitate a cadrelor didactice ale Şcolii Gimnaziale Mihai Eminescu

                În perioada 6-8 februarie 2019, o delegație formată din două cadre didactice de la Școala Gimnazială Mihai Eminescu Năsăud a participat la prima mobilitate organizată ca activitate de învățare pentru profesori. Proiectul Nature soothes the customs, 2018-1-PL01-KA229-050530_2 se va derula pe o perioadă de doi ani, 2018-2020. Întâlnirea a fost dedicată prezentării Art-therapy, metodă modernă de predare pe care profesorii de la școala coordonatoare o aplică cu success zilnic la clasă.

         Activitățile au fost bine organizate și structurate pe module, prin integrare treptată a Art-therapiei prin desen, dans, muzică, culoare, creativitate, colaborare, spirit de echipă, constructivism. Ideea în jurul căreia este construit proiectului este aceea de a stimula creativitatea copiilor, de a le educa simțul estetic, de a valorifica tot ce e frumos ca imagine și comportament.

         Aplicația prezentată pas cu pas, activitățile de învățare care vor avea loc în cadrul mobilităților de învățare pentru elevi, tematica lunară propuse vor fi diseminate pe platforma dedicată acestui tip de proiecte. Cadrele didactice din școlile partnere, Ventspils 2, Pamatskola/ LETONIA, Újlak Utcai Általános, Német Nemzetiségi És Magyar-Angol Két Tanítási Nyelvü Iskola/ UNGARIA, Istituto Comprensivo Statale "Elio Vittorini" Via Dusmet 24 S. P. Clarenza/ ITALIA, 25th Primary School Of Thessaloniki/ GRECIA, Szkola Podstawowa Nr 23 Im. Marii Dabrowskiej W Elblagu/ POLONIA, Școala Gimnazială Mihai Eminescu Năsăud/ ROMANIA au stabilit, în cadrul întâlnirii oficial, ca următoarea mobilitate pentru elevi să fie organizată de școala noastră, în perioada 8-12 aprilie 2019.

                                                         Coordonator proiect,

prof. Adela Gabriela Mureșan

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]