Ars, lovit şi muşcat de mamă şi concubin

Un copil de numai un an şi trei luni a avut multe de tras de la mama sa şi concubinul acesteia, până poliţiştii au aflat de ce se întâmpla în casa din Ciceu Giurgeşti. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, minorul a avut nevoie de mai bine de două săptămâni de îngrijiri medicale, dezvoltarea acestuia fiind grav afectată.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean a fost constituită, la data de 11.01.2012, o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală faţă de un minor.

Din primele cercetări a rezultat faptul că mama unui copil în vârstă de 1 an şi 3 luni, împreună cu concubinul acesteia, i-au cauzat leziuni traumatice minorului, prin muşcare, arsură cu obiecte incandescente şi lovire cu corpuri dure. Leziunile produse au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale şi i-au afectat acestuia grav dezvoltarea fizică. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare”, se arată în comunicatul postat pe site-ul www.mpublic.ro.

Copilaşul a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Între timp, Direcţia Generală de Asistenţă Socială din Bistriţa-Năsăud şi cea din Maramureş (de unde este mama) au început o anchetă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5