Arhiepiscopul şi mitropolitul Bartolomeu a sfinţit Biserica cu hramul Sf. Ioan Botezătorul din Năsăud

Năsăudul şi satele dimprejur au trăit duminică, 21 septembrie 2008, momente de aleasă sărbătoare creştinească, prin prezenţa, aici, a arhiepiscopului şi mitropolitului Bartolomeu Anania, care a sfinţit noua biserică cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul. Reamintim faptul că în anul 1939, episcopul Colan al Clujului a sfinţit o biserică din Năsăud (al lui Odobescu), iar în 1993, vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist a participat la resfinţirea Catedralei năsăudene.

Duminică, înaltul ierarh a fost întâmpinat în faţa bisericii de un sobor de preoţi, în frunte cu protopopul de Năsăud, Ioan Dâmbu, de primarul oraşului, Dumitru Mureşan, de numeroşi credincioşi. A urmat, apoi, procesiunea de sfinţire a locaşului de rugăciune.

După intrarea în biserică s-a aşezat în sfânta masă din altar moaşte ale sfinţilor, în cele patru colţuri ale Sfintei mese s-au pus icoanele celor patru evanghelişti, masa sfântă se spală, se unge biserica pe dinăuntru cu sfântul mir şi se stropesc pereţii cu apă sfinţită. În hrisovul bisericii se spune că acest sfânt locaş de rugăciune a fost ridicat între anii 2003-2008, pentru credincioşii din Parohia Năsăud III, blocuri, din iniţiativa şi sub îndrumarea preotului paroh Sermeşan Ovidiu Ioan, cu contribuţia credincioşilor din parohie şi oraş, pe un teren atribuit de Consiliul Local Năsăud, primar Dumitru Mureşan, la solicitarea preotului Dumitru Tomi, pe atunci consilier şi a protopopului Ioan Dâmbu. Piatra de temelie a fost pusă la 29 iunie 2003 de către episcopul Irineu Bistriţeanul, iar lucrările propriu-zise au început la 1 septembrie 2003.

În decurs de 3 ani a fost ridicată Sfânta Biserică, la 22 decembrie 2006 săvârşindu-se slujba de sfeştanie, iar la 24 decembrie prima liturghie. Între anii 2006-2008 a fost pictată în tehnica frescă, a fost dotată cu mobilier şi cu toate cele necesare desfăşurării cultului ortodox, prin strădania preotului paroh Sermeşan care, alături de familia sa a contribuit cu sume importante de bani, devenind în acest fel ctitor şi binefăcător.

După sfinţirea bisericii, afară s-a săvârşit liturghia arhierească, răspunsurile fiind date de corul „Deisis” al Catedralei din Năsăud, condus de arhidiaconul Cornel Pop. Preotul paroh Ioan Ovidiu Sermeşan a fost înălţat la gradul de iconom stavrofor pentru întreaga activitate depusă în slujba bisericii.

În cuvântul său, preotul Sermeşan a mulţumit tuturor celor care au donat sume importante de bani şi au muncit aici luni şi ani de zile ca să termine biserica. Amintim de sprijinul financiar acordat de Guvern, de numeroşii sponsori, de cetăţenii oraşului, de administraţia locală. Au fost acordate diplome de aleasă preţuire primarului Dumitru Mureşan, avocatului Gavril Săsărman, lui Leon Ani şi Domnicăi Mureşan.

Cetăţenii oraşului şi-au dovedit ospitalitatea, oferind celor prezenţi cozonaci şi sărmăluţe.

Arhiepiscopul şi mitropolitul Bartolomeu a avut cuvinte elogioase, călduroase la adresa preotului Sermeşan, a credincioşilor din Năsăud. „Am venit la Năsăud pentru că de acest oraş mă leagă sufletul şi pentru că am apreciat străduinţa părintelui paroh ca să ridice o biserică nouă şi foarte mândră, aşa cum am sfinţit-o astăzi.

Am deschis un locaş al sufletului, prin sfinţire această biserică este locuită de duhul sfânt şi este casă pentru sufletele voastre. Vă felicit din toată inima pentru că aţi dat din multul sau puţinul vostru pentru sufletul vostru, pentru că aici este casă de rugăciune prin care omul se îngrijeşte de sufletul său. Am sfinţit o biserică ortodoxă într-un oraş majoritar ortodox. Se vorbeşte mult de ecumenism. Ecumenism nu înseamnă o confuzie, ci dialog între diferitele religii şi confesiuni. Şi respect reciproc. Dar dialogul nu poate să existe decât între două sau mai multe identităţi bine definite… Important este că şi popoarele şi religiile să convieţuiască în bună înţelegere, cu condiţia să-şi păstreze propria identitate, iar identitatea este cea ortodoxă, la care ţinem foarte mult. Aici avem un erou al cerului, Sfântul Atanasie Tudoran, care împreună cu prietenii săi au murit mărturisind credinţa ortodoxă. Revenind la Biserică, aveţi o casă pentru suflet. Să nu o lăsaţi goală, aşa cum aţi zidit-o să o şi frecventaţi. Să ascultaţi de părintele vostru, am văzut cât este de vrednic şi de înzestrat de Dumnezeu şi cât de frumos a vorbit.

De acum, biserica este locuită de Duhul Sfânt şi vă aşteaptă pe toţi, tineri şi bătrâni, să vă închinaţi lui Dumnezeu. Fiţi fericiţi că aveţi această biserică, fiţi fericiţi că aţi jertfit pentru ea. Dumnezeu să binecuvânteze pe cei ce s-au jertfit pentru această biserică, Dumnezeu să binecuvânteze pe cei ce se vor ruga în ea, Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi”.

După Sfânta Liturghie, la cochetul restaurant „Sălăuţa” a avut loc o agapă frăţească.

La sărbătoarea din Năsăud au fost prezente şi personalităţi ale vieţii politice judeţene, deputaţii Ioan Oltean şi Ioan Turc, preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Rusu, subprefectul judeţului, Radu Tămăşoi, Sabin Ilieşi etc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5