Ardealul, inima României istorice

Într-un moment crucial al istoriei, marele om politic Nicolae Titulescu își nuanța discursul prin cuvinte deosebit de alese și inspirate : ,,Ardealul nu e numai inima României politice, ci și inima României geografice . Din culmile ei izvorăsc apele care au scăldat românismul în istorie : la miază-noapte Someșul, la apus Mureșul și la miază-zi Oltul”. Cea mai frumoasă descriere a acestei țări a făcut-o însă Nicolae Bălcescu în monumentala sa operă ,,Românii supt Mihai- Voievod Viteazul ”, un adevărat poem în proză, ,,tulburător ca frumusețe și admirabil ca știință a compoziției literare”. Văzută de pe culmea cea mai înaltă a munților Carpați, țara Ardealului reprezintă centrul armonios al întregii țări, însăși matca în care s-a plămădit poporul român, munții fiind leagănul de veacuri al existenței acestuia :,,Pe culmea cea mai înaltă a munților Carpați se întinde o țară mândră între toate țările semănate de Domnul pe pământ. Ea seamănă a fi un măreț și întins palat, unde sunt adunate și așezate cu măiestrie toate frumusețile naturale... ” Da , Ardealul e inima României, chiar dacă ,,Soarele tuturor românilor de la București răsare”, afirma Ioan Slavici la vremea sa. Aici s-a născut ,,Școala Ardeleană” prin corifeii săi, Petru Maior, Gheorghe Șincai, Samuil Micu și Ion Budai-Deleanu, care au adus argumente istorice și filologice în sprijinul tezei că românii ardeleni, cunoscuți și sub numele de transilvăneni sunt descendenții direcți ai coloniștilor romani din Dacia. Sub deviza ,,Virtus Romana Rediviva ”, ei au lansat îndemnul renașterii vechilor virtuți otășești, în lupta pentru drepturi naționale, pentru limba și credința străbună, pentru unirea tuturor românilor într-o singură țară.
În Ardeal au fost înființate primele școli românești, devenite centre importante de cultură și educație :Blaj, Brașov, Beiuș, Năsăud, Oradea, din rândul cărora s-au ridicat oameni de seamă, între care foarte mulți academicieni. Un exemplu elocvent este orașul Năsăud, cunoscut și sub numele de ,,oraș al academicienilor ”.Tot în Ardeal s-a înființat în 1861, Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român cu centrul la Sibiu, care cuprindea ,,inteligențiile ardelene ”, cum erau cunoscuți intelectualii vremii ” : Andrei Șaguna, Timotei Cipariu, Simion Bărnuțiu, Ion Pop Reteganul, Miron Cristea, Vasile Goldiș și o întreaga pleiadă a scriitorilor din această parte a țării.
Ardealul a devenit inima istoriei și simbol național, odată cu unirea Țărilor Române sub domnia lui Mihai Viteazul din 1600, ,,pohta ce-am pohtit-o ”. Dacă această împlinire a fost de scurtă durată, idealul unirii nu s-a stins, a continuat să fie obiectivul evenimentelor care au urmat. În 1848, pe Câmpia Libertății de la Blaj, mii de glasuri strigau: ,,Noi vrem să ne unim cu Țara ”. În 1859, Alexandru Ioan Cuza va înfăptui Unirea cea Mică, trezind în sufletul ardelenilor o dorință și mai aprigă de a-și împlini visul de veacuri, așa cum spunea Octavian Goga : ,,Avem un vis neîmplinit / Copil al suferinții / De jalea lui au răposat / Și moșii și părinții ”. Dar unitatea politică nu avea nicio chezășie fără unitatea culturală. În această luptă s-au angajat oamenii de litere, ziarele și revistele vremii și societățile culturale din Ardeal și din celelalte provincii românești, militând pentru cauza românismului, a unității sale de simțire și cuget. Un rol important l-au avut revistele ardelene ,,Gazeta Transilvaniei ”,Familia ”,,Foaie pentru minte, inimă și literatură ” ”Glasul Vremii ”, etc. În Ardeal s-a născut Andrei Mureșanu, autorul poeziei ,,Un răsunet ” care astăzi este Imnul nostru național, dar tot aici este patria de cuvinte a lui George Coșbuc și Liviu Rebreanu. Între conștiințele epocii, luptând sub steagul bătăliei pentru Marea Unire, Octavian Goga joacă un rol considerabil. De la pamfletele din,, Însemnările unui călător (1911 ) până la ,,Strigăte în pustiu (1915 ), de la volumul ,,Din umbra zidurilor( 1913 ), până la ,,Cântece fără țară ” (1916 ), spiritul lui Goga se dovedește de un militantism robust, tranșant, ațintit către steaua polară a idealului național. Îndemnurile poetului sunt vii, urgente, protestatare și mesianice :,,Acolo-n hora vijeliei crunte/ E clocotul visării noastre sânte !/ Veniți, Români! Porniți-vă spre munte,/V-arată drumul morții din morminte./Să nu uitați a veacurilor carte,/ Veniți, veniți !...Căci adevăr zic vouă: /Ori vă mutați hotarul mai departe,./Ori veți muri cu trupul frânt în două ” (Latinitatea din tranșee ).
Ceea ce veacuri întregi a constituit pentru ardeleni o lăuntrică năzuință, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a devenit realitate, o certitudine și deopotrivă o mare iubire.