Archiud, redivisus!

La Archiud avem asfalt! Vom avea și un cămin cultural modern și apă curentă... Bătrânul sat se pare că întinerește.
ARCHIUD, aşezare din Câmpia Transilvană, plasată geografic undeva între Mureş şi Someş şi atestată documentar în anul 1290, dar cu dovezi de locuire continuă încă din neolitic,- este un loc unic sub soare pentru noi, toţi cei care ne-am născut aici.
Despre Archiud au scris oameni de ştiinţă, istorici de renume, poeţi, preoţi, profesori… Archiudul fiind mereu aşezat în filele unor monografii de specialitate strictă sau, după caz, în paginile unor tratate ştiinţifice, dar şi în cărţi de literatură, în ziare.
Recent a ieşit de sub tipar lucrarea monografica ARCHIUD, DRAGOSTEA MEA.
Lucrare pe care am coordonat-o împreună cu Rodica Şulea.
Despre Archiud au scris istorici şi arheologi ca prof. Danila , Dumitru Protase, Gheorghe Marinescu, Cornel Gaiu şmd,- au făcut cercetări la faţa locului şi despre ceea ce au găsit pe locurile noastre, au transmis lumii întregi, prin comunicate ştiinţifice şi de presă.
Poetul Ion Gheorghe a scris un poem denumit Hânsuri,- imortalizând în versul său extraordinara vivacitate a dacilor care, după Retragerea lui Aurelian, încă mai vieţuiau ca unitate de sine stătătoare, după cum relevă cercetările arheologice.
Am scris şi eu, în cărţile mele şi în diferite reviste de cultură naţională, despre Archiud şi oamenii dintre care m-am ridicat şi apoi, am plecat în lume., și unde m-am întors să închid cercul.
Monografia intitulaă ARCHIUD, DRAGOSTEA MEA, a fost lansata in mijlocul fiilor satului, sosiţi la întâlnirea din zilele de 1 şi 2 septembrie 2007, din toate colturile Europei.
Cu această ocazie a fost inaugurat şi Muzeul de Etnografie, situat într-un spaţiu superb din clădirea medievală, care în prezent găzduieşte Scoala Generală din sat. Aici au fost expuse artefacte ce păreau coborâte dintr-o lume demult uitată, şi cu totţii, fii ai satului, laolaltă am desluşit să suntem beneficiarii unui tezaur, ai unui loc pentru care alţii din lume asta mare, şi-ar da viaţa.
Vrem sau nu vrem aici ne este şi leagănul şi mormântul,trecutul şi viitorul - deşi, aparent s-ar părea că , mulţi dintre noi ne-am dezrădăcinat, ne-am pierdut, sau am cucerit lumea întreagă.
Oricât am fi de împliniţi în viaţă, fără rădăcini suntem Nimeni.
Am regăsit Acasă ulliţa vetustă şi firul de apă ce străbate localitatea şi poartă numele de Zug.
În epoca romană, aşezările de la Archiud au beneficiat de aceeaşi linie de apărare, acum extinsă mult spre nord, începând de la Tibău, continuând pe la Căşoi, Ilişua, Livezile, Orheiu Bistriţei, până la Brâncoveneşti – Mureş. În perimetrul actualului judeţ Bistriţa-Năsăud, la scutul acestor fortificaţii s-au dezvoltat aşezări civile înfloritoare, care au continuat, desigur, vechile aşezări dacice. S-au identificat până acum la „Jeica, Jelna, Domneşti, Matei, Şieu, Orhei, Sânmihaiu de Câmpie şi Archiud.
O legendă locală spune că în urma invaziei tătare, întreaga populaţie ar fi fost masacrată sau înrobită, scăpând doar o singură fată – simbol al dăinuirii – care a reaprins făclia vieţii pe vatra pustiită. Degajând această legendă de învelişul ei narativ vom descoperi un sâmbure de adevăr care, coroborat cu realităţi palpabile, duc la următorul raţionament: invaziile au zdruncinat serios aşezămintele şi viaţa oamenilor de aici, i-au împuţinat cu siguranţă, dau nu au distrus cu desăvârşire încât să ofere grofului Erkedy o miniaturală ,,terra deserta” unde să fondeze un sat unguresc. Că după plecarea saşilor (nici aceştia în totalitatea lor) aşezarea a fost repopulată pare un lucru sigur, dar tot atât de sigur este şi faptul că a fost repopulată masiv cu elemente româneşti venite de la mai mare sau mai mică depărtare.
La anul 1293, un document al vremii aminteşte de un Ihon de Erkud, personalitate cu o situaţie şi o reputaţie mare în zonă, deoarece Regele Andrei III îl consideră omul lui de încredere pe acel Fundus Regius, scriind Capitoliului din Alba Iulia referitor la moşia Băiţa, învecinată: ,,Să trimieţi un om al vostru pentru mărturie înaintea căruia omul nostru Ihon fiul lui Ihon din Erkud să vină la faţa pământului pomenit, să-l cerceteze şi să vadă dacă ţine de dreptul nostru de danie” . Din caligrafierea numelui acestui prim archiudean pomenit de hrisoave deducem apartenenţa lui la elementul etnic românesc, Ihon fiind ca pronunţie mult mai aproape de românescul Ion decât corespondentele lui, Ianoş sau Iohan.
Oricum, Archiudul a fost mereu un creuzet social în care omenia și nu etnia în sine au avut un rol decisiv.