Aproape o treime din bistriţenii înscrişi pentru un post de agent de poliţie au picat examenul psihologic!

Poliţia Română a dat publicităţii lista cu rezultatele la examinarea psihologică a candidaților la concursul de încadrare din sursă externă ca polițist, organizat de I.G.P.R.

         În ceea ce priveşte judeţul Bistriţa-Năsăud, din cei 287 de candidaţi care au participat la examinarea psihologică, peste 90 au fost declaraţi „inapţi”. Eventualele contestaţii cu privire la avizul psihologic de inaptitudine se primesc la IPJ BN, până la cel mult 05.05.2016, inclusiv, ora 16.00, urmând a fi înaintate Centrului de Psihosociologie al Ministerului Afacerilor Interne în vederea soluţionării acestora, conform prevederilor legale în vigoare. La nivelul judeţului nostru sunt disponibile 33 posturi, toate de agenţi, majoritatea pentru ajutor şef de post în comune.

Pentru ocuparea posturilor vacante de agenţi, prin încadrare din sursă externă, candidaţii vor susţine 2 probe (3 în caz de departajare a candidaţilor cu acelaşi punctaj). Astfel, concursul constă în evaluarea performanţei fizice şi un test scris, de tip grilă. La proba de evaluare a performanţei fizice pot participa numai candidaţii a căror candidatură a fost validată de comisia de recrutare şi care sunt declaraţi „apt” medical şi psihologic. Proba de evaluare a performanţei fizice este probă de concurs eliminatorie şi este luată în calcul la stabilirea notei finale, prin efectuarea mediei aritmetice cu nota la proba scrisă.

Proba test scris va consta într-un test de tip grilă, elaborat de către Comisia de concurs din cadrul IGPR din tematica și bibliografia recomandată, având ca scop verificarea cunoştinţelor de specialitate pe care le candidații și va avea loc la data de 14.05.2016. Testul constă în 60 de întrebări, cu trei variante de răspuns din care doar una este corectă. Pentru a fi declarat „admis”, candidatul trebuie să obțină minimum nota 7,00.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5