Aproape 400 de bistriţeni şi-au spus păsul prefectului

Un număr de 397 de bistriţeni s-au prezentat la audienţele de la Instituţia Prefectului pentru a-şi spune nemulţumirile, alte 100 persoane neprezentându-se la întâlnirea cu oficialii judeţului, chiar dacă şi-au făcut programare. Cele mai multe doleanţe au vizat aplicarea legii fondului funciar, nesoluţionarea solicitărilor la nivelul autorităţilor locale, acordarea ajutorului social, lipsa unui spaţiu de locuit sau a locurilor de muncă. Bistriţenii s-au plâns prefectului Cristian Florian şi pe tema retrocedării imobilelor sau în diverse probleme de interes comunitar.

Aproape 350 bistriţeni, chiar dacă nu au avut o întrevedere cu prefectul, s-au gândit să-i scrie. Din totalul petiţiilor, 53 au fost soluţionate favorabil, 103 nu au putut fi rezolvate în favoarea solicitanţilor, 18 au fost clasate (pentru că erau anonime sau pentru că petiţionarii erau „certificaţi” cu probleme psihice). În 169 cazuri, petenţilor le-a fost comunicat faptul că problemele lor pot fi rezolvate de alte instituţii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5