Ansamblul ‘’Someşul ‘’Beclean la zilele românilor din Cracovia

În perioada 10 - 27 august 2017 se derulează în Cracovia – Polonia, a 41 ediție a Târgului de artă populară, ocazie cu care țări europene își evidențiază bogăția și frumusețea tradițiilor populare prin meșteri populari, ansambluri folclorice și alți iubitori de artă.
Țara noastră a fost reprezentată de Ansamblurile folclorice ”Someșul” al Casei de Cultura ”Radu Săplăcan” Beclean și ”Doruri Sătmărene” al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare. Prezența artiștilor români s-a datorat Asociației româno – polone, co – organizator al evenimentului, al cărui președinte este bistrițeanul stabilit în Polonia, Timar Ignat. Asociația este una dintre cele mai unite și închegate asociații din Polonia și include pe lângă români și foarte mulți polonezi îndrăgostiți de România, care apreciază cultura și tradiția românească, s-a văzut aceasta prin implicarea multora în organizarea evenimentului, și de asemenea în dragostea pe care o manifestă pentru învățarea limbii romane.
Ansamblul folcloric ”Someșul” al Casei de Cultura ”Radu Săplăcan” Beclean a oferit publicului romano-polonez foarte numeros, prezent din Piața Mare a Cracoviei, momente deosebite din tradiția și spiritualitatea românească, dansuri din toata țara Ardealului, cântece romanești oferite spectatorilor de glasul interpreților: Florina Pop, Raul Andreica, Cristina Cozma, Daniel Rațiu și Mariana Harosa Moldovan, directorul ansamblului beclenar.
Profesionalismul și ținuta scenică impecabilă a ansamblului ”Someșul” a fost apreciată de corpul diplomatic prezent la eveniment, format din Ambasadorul României în Polonia, Primarul Cracoviei, Primarul orașului Pcim, Primarul și vice-primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan și Mathe Ștefan și bineînțeles de românii care au felicitat reprezentațiile ansamblului, atât pe durata paradei portului popular cât și de pe scena din Cracovia. Grupul beclenar a primit o provocare extrem de frumoasă de a organiza un atelier de dans cu publicul prezent – câțiva pași de dans din țara noastră, astfel acompaniați de orchestra ansamblului condusă de Kristof Rudolf, dansatorii au jucat Roata de la Runc, Învârtita de pe Someș și celebra Periniță cu polonezii prezenți la manifestarea artistică.
O manifestare reușită, o zi în care cântecele și dansurile românești au invadat Piața Mare a Cracoviei, dar și inimile celor care iubesc tradiția și arta populară.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]