Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Andrei Moldovan: Poeţi fără de poezie

EDITORIAL

Cu puţină vreme în urmă am asistat la lectura publică a unui grup de tineri poeţi, abia ieşiţi din adolescenţă, dar autori de volume, prezentaţi ca mari speranţe ale liricii româneşti. Nu m-am pronunţat şi nu pot să mă pronunţ în legătură cu calitatea versurilor citite de ei. Ar fi posibil să fie excepţionale, cum s-a afirmat, dar s-ar putea la fel de bine să nu fie aşa. Eu cred că o simplă audiţie într-o manifestare care aduce mult cu un spectacol poate conduce la o oarecare impresie, nicidecum la o judecată critică. Cel puţin în ce mă priveşte, lucrurile stau astfel – mărturisesc cu riscul de a fi considerat un amator de poezie cu o receptare mai anevoioasă, materie primă pentru bancurile despre ardeleni! – , iată de ce mă abţin să pun în discuţie poeziile audiate.
În schimb, reuniunea despre care aminteam a avut şi o parte de dialog cu asistenţa, ceea ce mi s-a părut extrem de interesant, dincolo de obişnuitele clişee. Un spectator a vrut să ştie care sunt poeţii lor preferaţi, ce lecturi apropiate au şi, mai ales, ce îi determină să scrie poezie. Cu o seninătate dezarmantă şi fără vreo excepţie au afirmat că ei nu au poeţi preferaţi, pentru că nu au timp să citească poezie. Mai mult, exerciţiul poetic îl simt ca o relaxare, pentru că au ajuns să scrie în urma unei întâmplări, a unei întâlniri, a unei aprecieri, a unui îndemn etc. Am rămas surprins şi nu prea, pentru că peisajul literar românesc este extrem de bogat şi în el cam găseşti de toate.
Numai că, să nu citeşti poezie, dar să publici volume de versuri este ca şi cum cineva, preocupat de aeronautică, ar inventa în zilele noastre aeroplanul, fără să ştie că acesta fusese inventat cu mai bine de un secol în urmă, iar omul tulbură de multă vreme atmosfera cu graba lui de a scurta distanţele (am luat un asemenea exemplu, pentru că aşa ceva s-a întâmplat la noi prin anii 50, dar aici nu avem spaţiu pentru povestiri!). Ce irosire extraordinară a propriei existenţe! Revenind la autorii noştri de succes, care nu citesc poezie, nu au poeţi preferaţi, nu se îndreaptă spre lirism ca spre o formă de cunoaştere, în primul rând de sine, nu au nici cea mai vagă idee despre valorile estetice produse de literatură, pentru că în mintea lor nu există nevoia de perfecţionare a mijloacelor creatorului de artă, spun cu multă sinceritate că nu ştiu dacă să-i consider cupabili sau victime.
Nu vreau să se creadă că rândurile mele reprezintă o convingere personală în legătură cu întreaga noastră poezie tânără. Nicidecum! Avem poeţi tineri de certă valoare şi ei marchează o etapă importantă a liricii contemporane. Despre o seamă dintre ei am avut prilejul să mă pronunţ. Dar ceea ce am prezentat aici tinde să devină o maladie, riscând să contamineze viaţa literară prin superficialitate, amatorism şi înclinaţia spre spectacular.
Poezia este o artă şi, ca oricare altă artă, presupune iniţiere, raportare la un sistem, indiferent în ce mod, perfecţionare a mijloacelor specifice, optimizarea comunicării lirice. Cine nu înţelege astfel de lucruri elementare, dar ambiţionează să scrie şi să publice volume de versuri, rămâne un simplu turist căruia la un moment dat i se termină concediul.

......................
Citiţi ediţia print !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5