Amintiri dragi nouă

Aş readuce în amintirea iubitorilor de frumos din judeţul nostru pe poetul Teohar Mihadaş, care duminică, 9 noiembrie 2008, ar fi împlinit 90 de ani, dar care s-a stins mult prea devreme, în anul 1996, când, tot în noiembrie, la deces împlinea 78 de ani.

Îmi amintesc cu drag de acest “munte” de om, aromân care a descălecat din Tauria, Regiunea Macedonia (Grecia), în România, ţara pe care a iubit-o mai presus decât orice. După copilăria petrecută la oi, în masivele de munţi ale Tauriei, în ţară a urmat Liceul “Timotei Cipariu” din Dumbrăveni, după care studiile universitare la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, devenind profesor licenţiat, după care lucrează în profesie, apoi la Departamentul Naţionalităţilor. Între 1945-1947 îl găsim profesor de română la Liceul “Al. Odobescu” din Bistriţa, iar în următorul an la “George Coşbuc” din Năsăud, unde îşi încheie “dăscălia”, cum îmi povestea uneori în peregrinările noastre spre dealul Bileag din Beclean.

Aici a fost coleg cu Ion Cutova, doi mecedoromâni cu acelaşi destin. Creează între elevii acestor licee o adevărată şcoală de literatură şi stimulează multe talente: Aurel Rău, Vasile Rebreanu, Teodor Tanco, Aurel Câmpeanu (Pustai), Domiţian Cesereanu, Valeriu Varvari, Vasile Langa, Ioan Bindea ş.a. Se căsătoreşte cu Zoe Zinveliu din Zagra cu care are doi copii (Teohar şi Dasiu). În 1948 este arestat şi condamnat politic la 7 ani şi face 8. Ajunge salahor 8 ani şi face cele mai neobişnuite munci (manipulant de mărfuri, săpător de fântâni bioxideur, etc.), apoi după un timp, se stabileşte la Cluj cu familia, apoi îl găsim secretar literar la Teatrul Naţional, înlăturat “ideologic”, redactor la revista “Steaua”. Îi moare soţia şi este nevoită să se pensioneze înainte de termen, dar scrie mereu, inclusiv proză memorialistă, lăsând posterităţii o serie de opere care au făcut înconjurul României, fiind colaborator la numeroase reviste, după debutul din 1937 în “Universul literar”.

Noi, generaţia de astăzi nu-l amintim pe “dom’profesor” ca fiind cel care a strămutat cunoscutul cenaclu de rezistenţă “SAECULUM” al tinerilor scriitori din Transilvania, la Beclean, unde alături de Radu Săplăcan şi N. Steinhardt a constituit cunoscuta mişcare literară a anilor ’80 (vezi “SAECULUM” – “Dincolo de nostalgii” de Cornel Cotuţiu, Ed. Eikon Cluj-Napoca, 2006). Este cunoscut în literatura română mai ales cu volumul “Pe muntele Ebal” – amintiri din închisorile comuniste (Ed. Clusium, 1990, Cluj-Napoca), o mărturie zguduitoare a trăirilor sale în închisorile comuniste, dar şi a rezistenţei umane.

Mi-a fost un prieten apropiat (vezi “Cartea cu întâmplări”, Ed. Napoca Star, 2008, Cluj-Napoca) în care descriam o întâmplare hazlie din vremea “Saeculum” la Beclean, vreme din care ne provine şi poezia “Reminiscenţă”, din care vă ofer câteva versuri:

“În gara Beclean pe Someş, cândva,

În tomnatica zi aceea,

Cu zări adiind a Sahară

Şi-a mirişti pustii,

(Aşteptam poate-un tren care nu mai venea)”

……………………………….

În gara Beclean pe Someş şi-acum,

În funestul răstimp între trenuri, ascult

Cum trece prin sufletul meu, ca un fum,

Sau un strigăt… o taină venind de demult”.

Superbe versuri!

Odihneşte-te-n pace, dom’profesor!