Amenzi şi material lemnos confiscat de jandarmii bistriţeni

        În ultimele 24 de ore, jandarmii bistriţeni au executat mai multe acţiuni punctuale pe linie silvică privind prevenirea şi combaterea tăierilor şi transportului ilegal de material lemnos, pe raza Ocolului Silvic Dealu Negru, în localitatea Budacu de Sus, dar şi pe raza Ocolului Silvic Tihuţa Colibiţa.

         "Au fost aplicate 9 sancţiuni în valoare de 8.000 de lei şi cinci avertismente scrise pentru ridicarea de resturi de exploatare din fondul forestier, în conformitate cu prevederile Legii 171 din 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, art. 17, lit.b. Materialul lemnos (2,17 m cubi),  a fost confiscat şi predat conform prevederilor legale în vigoare Ocolului Silvic Tihuţa Colibiţa", se arată în comunicatul IJJ BN.

           Totodată, jandarmii bistriţeni au mai sancţionat şi accesul în fondul forestier naţional a unui autovehicul nedestinat transportului masei lemnoase, fără acordul scris al proprietarului, în conformitate cu prevederile aceluiaşi act normativ, art. 9, lit. f. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5