Alin Moruţan, noul preşedinte Rotary Club Bistriţa Nosa

Joi, 25 iunie, la Hotelul Coroana de Aur din Bistriţa s-a desfăşurat ceremonia de predare a colanului de preşedinte al clubului Rotary Bistriţa Nosa.

Alin Moruţan a preluat de la Marsineta Vaida, mandatul de preşedinte pentru anul rotarian 2015- 2016 a cărui deviza este ”Be a gift to the World!”.

În ceremonia desfăşurată cu participarea lui Daniel Tănase, Guvernator al Districtului 2241 România - Republica Moldova şi a Past District Governor Martha Maria Mocanu, Marsineta Vaida şi-a prezentat raportul de activitate, a oferit diplome de recunoaştere foştilor preşedinti ai Clubului Rotary Bistriţa Nosa, dar şi colegilor rotarieni care s-au remarcat în activitatea clubului în anul rotarian încheiat. Dupa primirea însemnelor, noul preşedinte al Rotary Club Bistriţa Nosa a făcut o scurtă prezentare a proiectelor pe care doreşte sa le continue în anul rotarian 2015- 2016.

La ceremonie au participat preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, domnul Viceprimar George Avram, reprezentanţi ai clubului Lions Bistriţa, reprezentanti al cluburilor Rotary Bistriţa, Rotary Cluj- Napoca, Rotary Năsăud, Rotary Tîrgu Mureş, precum şi ai clubului Rotary Sopron din Ungaria, cu care clubul nostru este înfrăţit.

Sursa: comunicat de presă

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5