OGLINZI PARALELE

Alin Cordoş: Mergi ori crapă sau povestea ovulului din mintea unor bărbaţi

Toată lumea, dar absolut toată lumea îşi dă cu părerea despre: fotbal, politică, copii, învăţământ, medicină. Toţi, dar absolut toţi ne pricepem la toate. Nu aş fi vrut să-mi scriu gândurile despre una din cele mai sensibile chestiuni: avortul. Motivele sunt numeroase şi ţin de lucruri în care eu cred cu tărie: că fiecare din noi avem dreptul de-a alege ceea ce vrem să facem cu viaţa noastră. Punct!!!
Mai spun că am luat parte, sigur ca jurnalist, la câteva „Marşuri pentru viaţă”, ascultând, de-a lungul anilor, discursuri venite din toate ungherele fiinţei umane, cu toate plusurile şi minusurile lor. Ce era curios, mă rog, ciudat chiar, este faptul că niciodată, dar niciodată în primele rânduri, în primul rând, nu am văzut femei. Da, exact, că de femei e vorba, nu de bărbaţi, femeile ştiu cel mai bine cum e cu sarcina, cu avortul, dar ştiu atât de bine cum e şi despre ce e vorba când vorbim de copii.

Mama e unică. PUNCT

Bun, acum că am stabilit toate acestea, asta cu avortul împarte nu doar România, împarte lumea în mizeri şi bogaţi, şi fiecare dintre ei cred că au dreptate perfectă. Cu noi este Dumnezeu, aşa se spune, poate că aşa şi este, deşi, acelaşi Dumnezeu era invocat înaintea deschiderilor celor două mari abatoare umane din timpul primului dar şi celui de-al doilea război mondial. Dar, nu asta e povestea noastră, povestea noastră este despre o problemă a femeii de care se ocupă bărbaţii, mari specialişti, să li se mai ridice şi fără viagra.
Tâmpenia aia cu mamele eroine, mie, cel puţin, mi se pare ceva care vine mintea cufurită şi plină de rumeguş a unor inşi care nu au trecut niciodată de doctrină, indiferent dacă ea e creştină sau vine din materialismul dialectic şi istoric. Mamă eroină, of, eu ţin minte foarte bine imaginea unei mame a zece copii, însărcinată cu al 11-lea: slabă, adusă din spate, cu o faţă brazdată de riduri şi, de pe care, demult zburase tinereţea. Oboseală şi saturaţie. Credeam atunci, mai tânăr fiind că are vreo 40 de ani, poate ceva mai mulţi. Aveam să aflu că avea vârsta mea: 35 de ani.
Mai citesc pe facebook despre aberaţiile unui nene, unui bărbat, mare cunoscător al psihologiei feminine, că ăştia din punct de vedere patalogic sunt cei mai pericoloşi: se cred Dumnezeu pe pământ, dar nu sunt decât nişte ovule semifecundate.
Pe ovul l-a chemat Marius Ognean şi spune că femeia ar trebui să fie de acord cu violul, indiferent dacă este făcut de un necunoscut bolnav cu capul, sau de propriul soţ, că sunt mulţi tâmpiţi şi labagii în lumea asta, adică să îi spună la boul ăla ce bărbat viril e el şi ce frumos îi curg balele. Poate, poate ar fi mai bine să te gândeşti, măi nene, că tu, băiat fiind, păduri cutreierai şi, hop, dă peste tine un dement, doi demenţi, mai mulţi demenţi, şi te violează fără nici cea mai mică urmă de compasiune. Tot aşa gândeşti? Pedofilia e o boală sau ce, e dragoste?

Mergi ori crapă!
Eu zic să mai întrebaţi femeile , mai ales când vorbiţi despre ele. Aflaţi de la sursă dacă îşi mai doresc să facă copii, dacă le permite sănătatea, dacă, dacă, dacă… Oricum, dragoste cu forţa, tot viol se cheamă…

Comentarii

27/03/17 18:02
cititor

Asa, da!

27/03/17 22:13
ady

E, să te cobori la nivelul pe care îl deteşti e uşor? Recitiţi propria scriere. Apoi vă puneţi întrebări de genul.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5