Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Alexandru Uiuiu: Glezna lui Messi

fragment

Într-o zi de vară Veronica şi dom’ Ghiţă lucrau prin livadă în vreme ce Iustina-Celestina se juca la capătul rîndurilor de măslini cu un ied neastîmpărat. Ce a făcut fata ce n-a făcut, s-a urcat prin copaci, a alergat după ied prin tufişurile de lîngă canalul de irigare că, la un moment dat, Veronica a auzit un strigăt urmat de un plîns sfîşietor. A fugit într-un suflet urmată de Ghiţă şi au găsit fetiţa scăldată în lacrimi cu talpa piciorului drept întoarsă spre exterior din gleznă. Nu au mai văzut în viaţa lor aşa ceva: un picior întors din gleznă cu totul spre exterior care se umfla văzînd cu ochii. Fetiţa plîngea amarnic şi cei doi s-au apucat să sune după salvare care mai de care. Iustina-Celestina se ţinea cu mînuţele de gleznă şi era vînătă la faţă de durere. Veronica începu să plîngă şi ea speriată iar Ghiță asuda mereu neştiind ce să mai facă.
Deodată, Iustina-Celestina se opri din plîns, dădu de cîteva ori pe glezna dureroasă cu mîinile udate de lacrimi şi trase apoi cu putere de vîrful piciorului ducîndu-l la loc. Părinţii s-au mirat de curajul fetiței de a înfrunta așa durerea, dar nu au mai zis nimic pentru că a apărut salvarea şi au plecat la spital.
După radiografie a venit doctorul şi le-a spus că el nu a mai văzut ăn toată viața lui aşa ceva: se vedea că glezna e încă tumefiată şi are o inflamație uşoară din cauza traumatismului, dar era la locul ei, cu venele, tendoanele şi ligamentele în poziția corectă. Le-a arătat radiografia şi le-a explicat milimetru cu milimetru minunea spunîndu-le că nu aveau decît să îi pună comprese cu apă rece şi să aştepte pentru că refacerea va fi rapidă. Le-a recomandat şi purtarea unei glezniere pe perioada cîtorva zile.
Părinţii au fost de-a dreptul fericiţi pentru că se temuseră de ceva mult mai grav şi au dus-o pe braţe, pe rînd, pe Iustina-Celestina care era liniştită pînă la un taxi. Acasă fetița a adormit dintr-o dată, obosită de plîns şi drumuri şi cei doi au rămas lîngă ea o vreme privind-o cu drag şi vorbindu-şi în şoaptă, convinşi că fetiţa lor avea un dar rar.
După cîteva zile, Iustina-Celestina alerga iar prin livadă urmată de iedul ei. Alerga, stătea la umbră, se juca în toate felurile dar avea interdicţie de la părinţi să se urce în măslinii rămuroşi.
Tot în acea vară, un alt copil şi-a sucit genunchiul la fotbal şi Iustina-Celestina, care era prin apropiere, i l-a tras la loc. Radiografia a confirmat şi pentru acest caz că genunchiul copilului era corect aşezat, că încheietura era perfect funcțională și refacerea a fost scurtă și completă.
După alte teri patru cazuri rezolvate i s-a dus vestea Iustinei-Celestina printre românii din Valencia că poate să îi ajute în cazuri de luxaţii, entorse şi tot felul de smintiri de articulații şi părinţii au fost nevoiţi să îi facă un mic atelier de reparat oameni la capătul livezii, într-o anexă a magaziei de scule unde i-au aranjat un raft cu unsori, spirturi, faşe şi altele de trebuinţă. Deasupra acestora Iustina-Celestina a pus o iconiţă a Sfintei Fecioare Maria, convinsă că tot ce face, face cu ajutorul Mamei celei Sfinte.
Veronica, tot mai mirată şi mai bucuroasă că toate cazurile tratate de ea erau reuşite şi fetiţa ei făcea atîta bine unor copii sau adulți care veneau şchiopătînd sau aduşi pe braţe şi care plecau pe propriile lor picioare, cu durerea luată şi cu zîmbetul pe buze, a întrebat-o odată:
-Da’ cum faci tu lucrul acesta, draga mamii?
-Aşa cum am făcut pentru mine. Le pun la loc.
-Da’ de unde ştii tu unde li-i locul la toate încheieturile, că doară nu eşti doctor, nu ai citit cărţi, nu ai văzut desene cu aşa ceva?!
- Nu ştiu, mamă, a răspuns zîmbind Iustina-Celestina. Simt aşa. Îmi trec mîinile peste încheietura dureroasă şi apoi mîinile mele ştiu ce să facă pentru ca să ducă piciorul sau mîna la loc. Mai simt cîteodată cîte o împunsătură în glezna dreaptă ca şi cum ar trebui să-mi amintesc cum mi-am făcut mie.
Veronica a îmbrăţişat-o cu drag şi s-a învîrtit cu ea prin toată casa bucuroasă că avea o fată cu aşa dar şi aşa minte deşteaptă.
Ghiţă şi-a amintit că pe cînd era în ţară şi-a scrîntit şi el odată o gleznă cărînd nişte lăzi grele în dosul magazinului de pe Strîmba şi atunci cineva i-a recomandat să meargă peste vreo zece sate, la morarul din Ragla care ştia să pună încheieturile la loc. După ce i-a reparat glezna, felcerul din Ragla a dat pe ea cu miere şi a înfăşurat-o cu un bandaj peste care a turnat ciuslă. I-a spus că mierea cu dulceaţa ei trage durerea, iar ciusla, cu tăria ei ajută locul să se dezumfle și să se vindece. Încă de a doua zi glezna îi era dezumflată şi după încă trei zile de schimbare a bandajului au dispărut şi vînătăile.
I-a spus Iustinei Celestina de acest tratament şi ea a fost de acord să sporească procedura de dragul pacienţilor. Miere era în Hem de toate felurile şi se găsea şi ţuică pentru că românii din comunitate nu se lăsau fără cele esenţiale de acasă, dar ciuslă nu avea nimeni.
Ţuica se distilează de două ori. După prima fierbere a borhotului se obţine ciusla, un alcool de 30-35 de grade care este alburiu, nu limpede şi nu are tăria de a face mărgele în pahar. Abia după ce se trece ciusla prin cazanul de distilare,la a doua fierbere la capătul alambicului picură ţuica limpede de peste cincizeci de grade care face mărgele în pahar şi încălzeşte omul de la prima înghițitură.
Convinsă că face un bine oamenilor trataţi, doamna Iustina Goncalves, patroana, l-a convins pe soţul ei Pedro să îl lase pe Ghiţă să facă o micuţă căocie, o distilărie, să pună un cazan de fierbere a borhotului pentru care să folosească toate căzăturile de prin livezile de fructe pe care le aveau. Şi-au luat de la autorităţi toate avizele şi autorizaţiile de fabricare a ciuslei ca medicament şi dom’ Ghiţă a devenit oficial fabricant de alcool în Valencia.
La atelierul de reparat oameni al fiicei lui veneau români din toată provincia, ba chiar de mai departe, de la Madrid, și ei au pus un steag tricolor în vîrful şurii aceleia, mîndri de aşa realizare românească. Şi la ţuicăria lui dom’ Ghiţă amenajată alături de cabinetul Iustinei veneau mulţi oameni atraşi de aroma şi tăria ţuicii dar acolo nu s-a pus nici un steag pentru că binefacerea era universală şi ţuica avea puterea de a face oamenii să treacă peste orice identitate naţională şi etnică, ba chiar peste identitatea de sine a omului care se topea în paharele băute ca seul sub flacăra lumînării.
Îi mergea tot mai bine lui Ghiţă şi de aceea şi-a întors gînduri mai bune spre Limpeziş şi s-a apucat să facă pachete pentru oamenii de acolo cu fel de fel de bunătăți. La ţuicăria lui s-au luat şi decizii politice importante pentru sat, dar despre toate acestea vom povesti la vremea lor.
Succesul maxim l-a cunoscut micuţa întreprindere românească de pe domeniul domnului Pedro Goncalves cînd aici s-a anunţat venirea în secret la tratament a unui oaspete de seamă tocmai din provincia Catalunia. Era vorba despre Lionel Messi, marele fotbalist al Barcelonei. Încercarea unui dribling nou, genial, l-a făcut pe Messi să calce strîmb la un antrenament iar doctorul echipei i-a pus o faşă de imobilizare la gleznă şi i-a recomandat o săptămînă de repaos. Nici un alt medic din cîţi l-au văzut şi l-au scanat cu toată tehnica lor medicală nu au putut recomanda altceva şi se părea că timpul de odihnă este indispensabil, și că o pauză de cel puțin o săptămînă este strict necesară. Numai că săptămîna aceea încăleca de marţi pînă marţi duminica,și nu orice duminică de etapă, ci chiar duminica în care pe stadionul Santiago Bernabeu avea loc marele meci al turului de campionat, cel dintre F.C.Barcelona şi Real Madrid, supranumit El Clasico, un meci la care se uita întreaga Spanie şi Europă, ba chiar întreaga planetă.Prezența lui Messi la un așa meci era de dorit cu orice preț.
Pe Ghiţă îl tremura din toate încheieturile ştiind că a doua zi ciusla lui umilă avea să fie sfinţită prin umezirea pansamentului şi atingerea gleznei marelui Lionel Messi. S-au luat toate măsurile de precauţie ca în acea zi nimeni altcineva să nu se afle pe tot domeniul, s-a fixat un loc de aterizare pentru elicopter şi în acea noapte numai Iustina-Celestina a dormit liniştită şi împăcată nefiind o practicantă sau o admiratoare a acestui sport. Ceilalţi s-au foit prin paturi ca înainte de venirea arhanghelului Gabriel, sau a regelui Spaniei şi şi-au făcut planuri despre cum o să fie aterizarea, ce o să fie întrebaţi şi ce o să răspundă, dacă să ceară sau nu autograf şi pe ce suport. Și-au făcut griji multe pentru că urmau să întîlnească o personalitate planetară.
A doua zi, la ora convenită, din cer a coborît lîngă livada de măslini un elicopter mare, negru, care a ridicat praful pînă hăt departe. Cînd cei ce alcătuiau grupul de întîmpinare au putut deschide iar ochii, pe ecranul acela de praf care fugea printre rîndurile de măslini alungat de vînt, le-a apărut în față un tînăr zîmbitor, mic de statură care le-a întins mîna cu prietenie. Messi s-a bucurat să o cunoască pe Iustina-Celestina şi să afle că iubea iezii ca şi el şi s-au împrietenit repede iar cînd i-a pus glezna în mîini, zîmbea plin de încredere, în vreme ce oficialii clubului catalan veniţi cu el priveau prudent şi temător spre fiecare mișcare a celor din jur.
Iustina-Celestina i-a spus în spaniolă că nu e nimic grav, să-şi relaxeze piciorul, şi-a trecut palmele peste gleznă ungînd-o uşor cu o cremă care a răspîndit în toată şura un miros subtil de iasomie, a întins mult dar nedureros, vîrful piciorului fotbalistului, şi apoi a făcut două mişcări rapide şi sigure ca un samurai care are exerciţiul îndelungat al simplităţii şi preciziei.
- Perfecto. E la locul lui, a spus Iustina-Celestina ridicîndu-se bucuroasă, văzînd că Messi nici măcar nu a apucat să se strîmbe de durere, aşa cum era de așteptat.
- Atît a fost tot? a întrebat acesta uşurat și mirat.
- Claro, a zîmbit dulce Iustina Celestina
-Şi un bandaj..., una banda-ho, ban-da-ha-ho, a sărit dom' Ghiţă umplînd toată încăperea cu putoarea de ciuslă aruncată peste miere şi bandaj.
Lionel Messi s-a ridicat şi a făcut cîţiva paşi.
-Que milagro! Nu mă mai ţine deloc, a spus el. Uite ce ușor se mișcă, deja simt o uşurare. Milagro!
- Mîine o să fie complet sănătos. Completo, a spus Iustina-Celestina.
Dom Ghiţă auzind că totul a ieşit bine a făcut un pas în faţă şi s-a plecat în poziţia ghiocelului spunînd mieros:
- Mucea graţia.Vă mulţumim, domnule Ionel. Vă mulţumim că aţi ales clinica noastră din această modestă magazie. De questo magazi-ne-ho, o dădu dom Ghiţă pe spaniola personală.
- Guapa, aş vrea să ţinem legătura, i-a spus Messi Iustinei privind-o în ochi. Molto guapa.
- Sunt pe Facebook, i-a răspuns aceasta şi i-a întins mîna.
-Adios, a spus Messi cu recunoştinţă în priviri.
-Domnu Ionel, sînteţi binevenit la noi oricînd, şi deasemenea adios şi din partea noastră, se băgă în seamă şi Ghiţă luînd poziţia de drepţi, sugerînd că e un soldat aflat oricînd la datorie în slujba fotbalului mondial.
Lionel Messi s-a îndreptat spre elicopter şi toţi cei din curte au putut vedea, plini de uimire, că nu mai şchiopăta deloc. Şi-au făcut cu mîna şi Messi a dispărut cu elicopterul spre orizont iar cei din curte într-un nor de praf pe care l-au aşteptat să se aşeze ca să poată să îşi vadă fiecare de drumul lui.
Încă din acea seară, la ţuicăria lui nea Ghiţă a fost adunare de fani Barcelona. A venit Tudor a lui Păpuşoi, unul de lîngă Craiova cu tricou Messi, a venit şi Apietroaiei, cel mai mare fan Bacelona din Moldova şi Alin Ganea, un fost fotbalist de la Steaua, de la tineret, care s-a interesat de fiecare muşchi de pe gamba lui Messi. Dom'Ghiţă le-a răspuns la toţi cu răbdare la toate întrebările şi mai la urmă a rămas cu doi someşeni de-ai lui, cu Leon Pop a Drîmbanicului, care era de loc chiar din Măgura, din centrul de comună şi cu Dan Galben, nepot de-a lui lui Ştefan Galben de-a Hardăului de la el din Limpeziş, de pe Valea lui Dan. Doi consăteni care erau mai rezistenţi la ţuică şi mai dornici de a gusta din ea şi de a depăna amintiri de pe plaiurile natale. Într-un tîrziu i-a luat cu prietenie de după umeri, au cîntat împreună o doină şi apoi le-a spus cu mîna pe inimă:
-Măi oameni buni, aşa ceva n-am crezut că oi ajunge să trăiesc în viaţa asta. Miracolo.Cum poate fi lumea aşa de mică?! Eu şi dom’ Ionel Messi sub acelaşi acoperiş şi încă să dăm mîna, să am vorbe cu el... Cu domnu’ Ionel, mă, nu cu altcineva, cu Ionel Messi în persoană!
Nu s-au întins prea mult cu distracţia pentru că luminile aprinse de la casa patronului Pedro Goncalves care se vedeau de la şura-clinică a lui Ghiţă îi spuneau răspicat că a doua zi era zi de muncă şi acolo aşa ceva era religie. Puteai să te întîlneşti cu extratereştri, sau cu sirene, dar a doua zi la ora şapte trebuia să fii la lucru în livadă. Era bine aşa.
Bineînţeles că duminică la ora meciului erau toţi în sufrageria lui Don Pedro Goncalves, care avea un televizor cît peretele şi cu cîte o bere în mînă sorbeau fiecare mişcare a lui Messi. Barcelona a cîştigat, Messi a marcat şi a dat pasă de gol, toată Barcelona era fericită şi un strop din această fericire a picurat şi pe un ordin de plată sosit prin poştă pe care dom'Ghiţă l-a primit de la Clubul F.C. Barcelona, şi care avea o sumă în euro cu atîtea zerouri încît din ziua de luni a acelei

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]