Alexandru Pugna, la Festivalul "Primăvara Românească la Bruxelles"

Ediția jubiliară, dedicată Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului

Vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Alexandru Pugna, a fost prezent la lansarea Delegației permanente la Bruxelles a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului.

În debutul celei de a X- a ediții a Festivalului Primăvara Românească la Bruxelles, a avut loc lansarea Delegației Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului pe lângă instituțiile europene. Rolul acestei structuri este cel de a promova interesele regionale la nivelul forurilor decizionale ale Uniunii Europene și de a oferi suport autorităților locale, județene și regionale, dar și agenților economici și ONG-urilor în atragerea de finanțări europene direct de la Bruxelles.

Proiectul este inițiat de doi tineri europarlamentari, Victor Negrescu și Emilian Pavel, și este inspirat din modelul francez și german de reprezentare regională la nivel european. În momentul de față, la nivelul Uniunii Europene, circa 400 de regiuni europene sunt reprezentate prin intermediul Delegațiilor Regionale Permanente.
Victor Negrescu a lansat în urmă cu trei luni și portal www.granturieuropene.ro, în care sunt prezentate oportunități de finanțare care pot fi accesate direct la Bruxelles de instituții publice, companii sau ONG-uri.

Judeţul nostru a mai fost reprezentat la Bruxelles de un meşter olar din Prundu Bârgăului, de Adriana Tăut, reprezentanta primei întreprinderi sociale din acest județ, cu un stand de unde vizitatorii au putut achiziționa Povila de Bârgău, o dulceață de prune fără aditivi sau zahăr, precum și goblenuri sau tricouri decorate cu mărgele, dar şi de artistul popular Virginia Linul.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5