Alexandru Pugna (candidat USL): Familia pensionarului decedat devreme trebuie să moştenească un an drepturile lui

Alexandru Pugna este şi în această campanie între oameni, aşa cum a fost o viaţă întreagă. Dacă până acum a fost mai cunoscut pentru că a cântat dorurile oamenilor din Ţara Năsăudului, acum vrea ca problemele acestora să fie bine reprezentate la nivelul Parlamentului.
Din întâlnirile avute cu oamenii au pornit şi ideile pentru o serie de acte normative pe care le va pune în practică dacă va ajunge în Parlament: “voi susţine ca familia pensionarului decedat la mai puţin de un an de la primirea deciziei de pensionare, dar care a contribuit peste 25 ani la bugetul de stat, să poată moşteni, pentru o anumită perioadă, un an de zile, drepturile băneşti ale acestuia. Omul a contribuit o viaţă întreagă, dar din cauza unor probleme de sănătate, a unui accident nu se mai poate bucura de nimic”, argumentează Pugna.
Candidatul USL din Colegiul 3 crede că astfel ar fi ajutată şi familia pensionarului decedat, iar statul întoarce măcar o parte din banii pe care omul i-a plătit de-a lungul anilor: ”știm că Fondul de pensii este, în această perioadă, neîndestulător, dar o astfel de măsură ar fi şi o reparaţie morală în condiţiile pe care le precizam”, adaugă Alexandru Pugna.

“Zonele defavorizate ale judeţului, precum este şi Rodna trebuie susţinute în continuare”
Locuitorii din Rodna doresc să îşi câştige pâinea de zi cu zi, cu demnitate. “Într-adevăr, când au fost disponibilizaţi, minerii au fost susţinuţi financiar. Dar, nu s-a pus nimic în loc. Oamenii vor să muncească, pentru că aceasta este marea lor problemă. Cred că legislaţia ar trebui să prevadă un sprijin mai substanţial pentru aceste zone, pentru atragerea investiţiilor. Principala preocupare a Guvernului USL, asumată şi prin programul de guvernare, trebuie să rămână crearea de locuri de muncă”, susţine Alexandru Pugna.

“Ca deputat, îmi doresc să mă întorc cu fruntea sus în Ţara Năsăudului”

Alexandru Pugna a ajuns în mai toate localităţile din Colegiul 3. În acest sfârşit de săptămână se va întâlni cu locuitorii din Telciu şi Romuli, “Am plecat în această campanie cu încredere, care mi-a fost confirmată după întâlnirile pe care le-am avut cu oamenii din postura de candidat. Nu am întâlnit un om care să nu spună că vrea schimbare, că au fost destui 22 ani pentru unii pentru a ne reprezenta. Pur şi simplu vor altfel de oameni. De aceea, nu vreau să le înşel speranţele şi încrederea”, spune acesta.
Pugna crede că aşa cum a reuşit prin seriozitate, autenticitate şi profesionalism să devină un interpret emblematic pentru Ţara Năsăudului, la fel poate fi şi un parlamentar de reper al acestei zone.
“Îmi doresc să pot să vin cu fruntea sus pe aceste meleaguri şi în calitate de deputat, la fel cum m-am întors acasă şi de pe scenele naţionale şi internaţionale. De fiecare dată mă voi gândi ce ar face oamenii din Colegiul 3 dacă ar fi puşi în situaţia de a susţine sau nu o anumită lege.”

Biroul de presă
USL BISTRIȚA-NĂSĂUD

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5