Alexandru Cristian Milos şi ,, Copiii cosmici,,

Fără să forțez nota, pot spune că autorul volmului de poeme intitulat ,,Copiii cosmici, este el însuși un fiu al cosmosului, un purtător de mesaj stelar, așa cum nu o dată, îi place să spună.
Scriitorul Alexandru Cristian Miloș, un personaj interesant, un tip cu alură de căutător de comori străvechi și un nonconformist care nu o dată, intrigă prin teza astropaleolitică, pe care o susține, o promovează fără să obosească.
În planul cel mai rafinat al portretului artistului, Alexandru Cristian Miloș ne apare aureolat , nu de o celebritate efemeră și conferită de vedetismul de provincie, ci de ideile sale , foarte multe dintre idei, inedite, și pe care poetul le-a prins în montura unor versuri de calitate. Poetul Alexandru Cristian Miloș nu poate fi contestat. El și-a câștigat dreptul la nemurirea numelui său, și se situează în primul eșalon al scriitorilor de azi.
Personal îl cunosc, pe poet, din deceniul 80, de pe când era unul dintre cei mai promițători creatori de lirică cu tușe de romantism de calitate clară. Între timp, omul, poetul și opera lui A.C.Miloș s-au metamorfozat, iar ceea ce este azi scriitorul, este un conglomerat de idei fascinante, novatoare, în paralel sau în contrapunct cu dogmele vechilor religii.
Autor a nenumărate cărți, cele mai multe cu poeme, cel care părea a rămâne un frumos trubadur în burgul Bistriței, este prezent cu volumele sale în destule bilioteci academice de pe Mapamond pentru a fi mulțumit de ce a scris până astăzi.
I-am citit aproape toate volumele publicate până în prezent, am fost pe rând: fascinată, intrigată, derutată de ideile și tehnica lui de lucru. Nu am fost nici o clipă plictisită , nici nu am dus în derizoriu tezele pe care el le susține.
Ca puțini dintre noi, Cristian are curajul de-a ieși în lume, de-a spune cu voce tare ceea ce gândește. Ceea ce are în minte, trece pe hârtie, și tomuri de volume interesante îi poartă iscălitura.
Am revenit, în ultimele zile, pe filele plachetei ,, Copiii cosmici,,/ o carte care a apărut la Editura Timpul, în urmă cu mai bine de un deceniu.
Recitirea cărții, după un timp în care, alte cărți ( aș zice compoziții diferite dar pe aceeași temă) , alte titluri ale lucrărilor lui A.C. Miloș mi-au atras atenție, a fost o experiență uluitoare.
În ultimii ani, teoria paleoastronauticii a câștigat teren în lumea întreagă, tot mai mulți adepți ai acestei idei vin cu adevărul lor, și ne fac pe noi, cei care credem în creația divină, să ne cam clătinăm în adevărul nostru.
,,Blasfemie! ,, Spun unii, și același gând îmi vine și acum în minte, când citesc paginile cărții pe care, ca într-o avangardă a ideii ( de paleoastronauitcă) autorul a scris-o pe când teoria asta nu stârnise încă interesul oamenilor de știință, nici a Vaticanului.
,, Copiii cosmici, noua rasă,, este un subtitlu din carte, și doar citind cuvintele unul după altul, ca om simplu, ești șocat de puterea de penetrație a ideii.
Cristian Alexandru Miloș își dedică volumul ,, Familiei Terestre și Cosmice,,. Fără echivoc. Poetul este convins că ,,rasa stelară,, există.
Poetul este și om de știință? Mă întreb, și în același timp îmi amintesc cum, prietenul nostru A.C.Milos, spune cu convingere : ,,Dumnezeu a venit pe Pământ la manșa unui obiect cosmic,,.
Imaginație poetică? Revelație? Din toate câte puțin, pentru că autorul atâtor cărți în care susține aceeași idee, a studiat fenomenul OZN în complexitatea lui, și de acolo încolo, nu i-a fost greu să se conecteze la acea ,,biblioteca Acașa,, despre care ne vorbește mereu.
Energie specială. Informație din belșug. Iată izvorul cărților pe care A.C.Miloș le scrie, le editeză una după alta. Nu se repetă, reia dintr-un punct cunoscut și manevrează ( ficțiunea) acțiunea în registru liric, atrăgându-ne în magia sa poetică.
,, Anul 2000./ Trebuie să-ți amintești, Omule-Congelat, cine ai fost/ Cine ești, cine vei fi,,. Este primul vers din poemul care deschide Partea Întâi a cărții, și intitulată :,,Oamenii congelați .( Din memoria lui Icar, Maestru al Zborului și al Criogeniei).
Desigur, ideea de criogenie este mult mai veche, și destul de vehiculată în literatura lumii ( vezi piesa de teatru ,, Ploșnița,, de Vladimir Maikovski), dar, reluarea subiectului într-un volum de poezie, ar putea fi pentru un autor, sinucidere curată. Nu este cazul la Alexandru Cristian Miloș. El are atâta siguranță de sine încât ideile vechi, puse în versuri noi, atrag aproape hipnotic.
Nu este o carte ușor de citit, poetul ne bombadează cu date și fapte, nume și mituri străvechi, încât avem nevoie de timp pentru a ne obișnui cu stilul său de scris, cu profunzimea textului, care, mergând pe poemul în proză, ar putea fi mai dificil de urmărit. Cuvintele sunt, multe dintre ele scrise cu majuscule, anume pentru a ne atrage atenția, sunt ca dintr-un dicționar ingineresc, și deși nu ai crede, întrunesc toate datele pentru a fi numite și poezie.
Toate cărțile semnate de A.C.Miloș au un sens.
Este acolo o poezie modernistă, ( Miloș îi spune: poezia viitorului), o poezie amplă prin definiție și în care, în timp ce o citești, te cufunzi până la uitare de sine.
Să nu uităm că pentru acest autor, Poezia este Religie.
Ultima poezie din volumul ,,Copiii cosmici,, /se numește ,,UNDEVA, IN CALEA LACTEE,,. Citesc: ,,Undeva, în Calea Lactee, pe a treia Planetă de la Soare, pe Pământ, în Europa, /în Romania, în Bistrița, pe strada Ioan Slavici nr.24. /Undeva.../ Raportându-se mereu la Cosmos!,,
Iată o carte de vizită mai altmineri decât cele cu care ne-am obișnuit clasic, și iată un loc unde, grunjul de energie stelară pe numele său Alexandru Cristian Miloș, poate fi găsit la orice oră din zi și din noapte.
Nu este simplu să fii rebel, boem, original, gata să suporți pe propria-ți piele angoasele societății care nu te înțelege.
Poezia lui A.C. Miloș este ca un mesaj scris cu alfabet straniu , un mesaj așezat într-o sticlă, pe care poetul o azvârle în Marea Galactică. Câți dintre frații extratereștii îi vor citi mesajul? Câti dintre noi, pământenii, îi înțelegem metafora care, Doamne, nici nu este metaforă. Este mersul pe sârma întinsă deasupra orașului plin cu oameni care demult nu se mai uită la stele.