Alcool şi ţăgări de contrabandă confiscate de poliţişti

P.Cătălin, de 23 ani, din Năsăud, este cercetat pentru comiterea infracţiunii de “achiziţionare alcool etilic şi de distilate de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau importatorii autorizaţi”. El a fost prins în municipiul Bistriţa, în timp ce transporta cu un autoturism cantitatea de 156 litri alcool etilic alimentar, ambalată în PET-uri de 2 litri, care nu erau marcate prin banderole sau etichete, fără a se deţine documente legale de provenienţă. Valoarea comercială a produselor accizabile depistate este de 6.926 lei.

Potrivit comisarului Valer Andreica, poliţiştii bistriţeni au găsit, la sediul unei societăţi comerciale din Bistriţa, produse accizabile în afara antrepozitului fiscal. În fapt, acolo erau depozitate cantitatea de 190 litri de alcool etilic alimentar, fără a fi marcat prin banderole sau etichete, dar şi 774 de pachete ţigări de provenienţa Ucraina. Valoarea a acestor bunuri accizabile depistate, fără documente de provenienţă, este de 16.196 lei. Faţă de administratorul societăţii se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni prevăzute de Codul Fiscal al României şi de Legea 571/2003 modificată de OUG nr. 54/2010.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]