„Albumul” -o colecţie de nestemate poetice ale amiciţiei

Prof. Vasile Găurean

Ultima apariţie editorială a distinsei scriitoare, publicist şi creatoare de artă, dna. Virginia Brănescu, pare să fie „copilul de suflet” al domniei sale. Credem aceasta, fiindcă între copertele acestei ultime apariţii editoriale avem o selecţie literară cu extracte dintr-un volum anterior, „Paşaport pentru eternitate”.
Într-o ţinută grafică de excepţie, aşa cum îi şade bine unui „Album”, cascadele de sthuri sunt alternate de tablouri–picturi, schiţe-crochiu sau ilustrări ale biruinţelor literare. O remarcă se cuvine a face asupra calităţii deosebite a transpunerii stărilor existenţiale în cuvânt, acest element de teleportare a eului auctorial. Fiecare poet (sau ins comun la urma urmelor) are un univers al sentimentelor, dar câţi dintre noi putem să găsim şi vectorii adecvaţi spre a le transmite exact celor din preajmă?
In fapt, avem în acest „Album” un omagiu adus înseşi ideii de prietenie, de preţuire a semenilor, cu deosebire a celor ce populează lumea artistică, de care creatoarea se simte legată organic: „Se scaldă-n lacrimi dorurile toate/ Şi-mi dau veşmânt mai bun pentru cuvânt,/ Ca să vă dărui tot ce am mai sfânt,/ În drumul meu tot mai grăbit spre noapte./... Se sting pe drum aducerile-aminte,/ Iar orizontu-i vag, înceţoşat/ Şi-i stins treptat un foc ce-a fost fierbinte,/ Iar clipele fierbinţi mi le-am uitat” (UITAREA) Avem aici proiecţii ale acelei teme străvechi,izvoditoare de melancolii- „fugit irreparabile tempus”- ce nu i-a lăsat indiferenţi pe mari creatori- de la Horaţiu, Dante şi Petrarca, Ronsard, până la creatorii de mai-azi (Magda Isanos, N. Crainic, T Dorz), fiindcă aripa rece a trecerii irepresibile a vremii atinge inexorabil pe fiecare.
Dedicaţiile prime (în vers alb) ale acestui univers al amiciţiei, univers concentric, află pe obitele dintâi părinţii: „Tata şi mama zac în deal,/ Rugi rostind pentru urmaşi/ În palatul lor negru/Dat pe vecie”, în vreme ce „Fiii şi fiicele/ Stâlpii nădejdii pentru ziua de mâine/ Se zbat în noianul de vise-nceţoşate.”(FAMILIA MEA). Celui ce i-a fost şi îi este consort pe cărările lumii, prof. Nicolae Brănescu, îi sunt dedicate unele din cele mai realizate catrene: „E mult de când vâslim pe valul vieţii /Şi-adesea nava s-a avariat,/Aprig am spart, luptând, perdeaua ceţii,/ Bravi mateloţi, la vis n-am renunţat./Ne-a prins şi toamna, iarna e aproape/ Şi drumul spre apus e pe sfârşit...”(ISTORIE)
Distinsa autoare stă de vorbă cu toţi cei pe care îi are sufleteşte proximi, creionându-le câte un portret de fundamente fizico-intelectuale. Nu-şi uită nepoţii: ”Ţi-a scris azi iarna veselă scrisoare,/ Răboj de gheaţă şi cu ceva nea/ Şi ţi-a-ncrustat pe sticlă mândră floare,/ Un dar de iarnă pentru ziua ta./(LUI IONUŢ). Stihuirea familială se ridică deasupra categoriei itemice prin francheţe colocvială. Micropoeme, asociate adesea cu tablouri sunt dedicate afectuos feluritelor personalităţi din lumea noastră atât de cunoscută: dnei dr.dr. Ana Tătaru („În versul meu aş vrea să te cuprind,/...”Cu cântul meu aş vrea să te alint./ Urarea vine-n plină primăvară;/ Să fii iubită cât ai să trăieşti./ Sunt Paşti! IISUS învie iară/ Şi-n slava-I eul să ţi-l primeneşti.”(CU DRAG PENTRU NUŢA)
...sau dneI. Elena Câmpan („Dans pasional în verzile câmpii,/Cântec pentru eternitate”)
...pentru Melania Cuc („Orice vorbă e o floare/ Orice pagină-i grădină”); Alina Dora Romanescu, Elis Râpeanu(„În scrisul tău cel minunat/ Curg dorurile în amiezi...”); Mariana Irimie, Greti Moldovan („...roşii apusuri/ Ori toamne târzii/ Te-or chema să vii/ În lumea de visuri”); lui Menuţ Maximinian profetizându-i („Urcă! Inima şi gândul /Te-au trimis în bătălii...”), Cornel Cotuţiu („Vulcane de emoţii/ Din inimă-au ţâşnit), Toma Marin(„Ţi-am pus la tâmple ghiocei/Turme de miei / Ale gândurilor”), Iulian Patca („Romantic ai rămas până la moarte./ În scrisul tău coboară Dumnezeu.”)
În manieră clasică, aducând aminte de poeţii interbelici şi de epigramiştii reputaţi, sunt numeroasele dedicaţii şi urări: „Ca neaua cea albă să fii de curată/Ca mărul cel roşu aşa-mbujorată,/ Ca aurul nestins din colier,/Să-ţi fie voinţa de-a pururi de fier.”(UNEI PRIETENE DE ZIUA EI).
Poeziile doamnei Virginia brănescu sunt savuroase, plăcute în lecturare, reconfortante, luminoase în sensurile ultime, în accepţia coşbuciană că arta, poezia, trebuie să lumineze semenii. (Nu e de mirare că atunci când Rebreanu i-a adus volumul său de nuvele, incluzând chiar omoruri din lumea satului pe motive erotice, Coşbuc i-a mărturisit cu francheţe „Nu-mi plac. Sunt prea sumbre.”)
Nu este Universul nostru doar lumină, ci şi noapte. Unii socotesc întunericul romantic, misterios. Doamna Virginia Brănescu zice că nu, preferând să fie inundată de Astrul zilei şi Soarele prieteniei exuberante.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]