AJOFM BN îşi pliază cursurile de formare după piaţa muncii. Patru noi cursuri din 2016

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud sprijină formarea profesională continuă care reprezintă una dintre cele mai importante măsuri active pe piaţa muncii. De la începutul anului până în prezent prin Centrul de Formare Profesională Bistriţa au fost organizate 30 de programe de formare profesională în 22 de ocupaţii la care au fost cuprinse 572 de persoane, a precizat directorul executiv Angela Koosal AJOFM BN, în cadrul unei conferinţe de presă.  

Potrivit acesteia, pe parcursul acestui an, au fost promovate 5 cursuri de iniţiere în 3 pentru competenţe informatice, comunicare în limba engleză şi comunicare în limba italiană; 18 cursuri de calificare în ocupaţiile de bucătar, coafor, ospătar, patiser, cosmetician, frizer, manichiură pedichiură, tehnician maseur, instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze, lucrător în comerţ, lucrător în structuri pentru construcţii, zidar, pietrar, tencuitor, cameristă şi lucrător în cultura plantelor; 4 cursuri de perfecţionare pentru inspector resurse umane, manager îmbunătăţiri procese, responsabil proceseşi designer pagini web, De asemenea, prin Centrul de Formare Profesională Bistriţa au avut loc trei cursuri de specializare pentru contabili.

În ceea ce priveşte vârsta şomerilor incluşi în aceste programe, majoritatea covărşitoare sunt tineri sub 35 ani. În plus, Peste 56% dintre şomerii calificaţi au studii medii.

“Pentru anul 2016, Planul de formare profesionala al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud prevede organizarea a 45 de programe de formare profesională, care să cuprindă 839 de şomeri, în 24 de ocupaţii. Pentru anul viitor, am renunţat la programele de formare în ocupaţii care ţin de zona îngrijirii corporale şi de înfrumuseţare şi am inlcus patru noi programe, corelate cu piaţa muncii, şi anume de agent de securitate, confecţioner asamblor articole textile, îngrijitori bătrâni presator mase plastice”, a menţionat directorul executiv Angela Koos. 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]