Află care sunt SECRETELE iluminării corespunzătoare locuințelor de mici dimensiuni!

Atunci când vine vorba despre amenajarea unei case, iluminarea este un punct important de care trebuie să ții cont. Nu doar că trebuie să alegi corpurile de iluminat care să se potrivească stilului dorit de amenajare, ci este important să creezi un mediu practic și funcțional, dar și o oază de liniște și de relaxare în același timp.

 Descoperă, în acest articol, cele mai importante sfaturi și câteva secrete ale iluminării interioare!

           1. Lumina caldă vs. Lumina rece. Este, poate, primul pas important de la care trebuie să pornești. În momentul în care vei cunoaște specificul acestor două tipuri de iluminare artificială, poți spune că vei reuși să dai locuinței tale aspectul pe care îl dorești. Trebuie să știi că lumina rece este mult mai potrivită în spații/încăperi precum bucătăria sau biroul, în general în locuri unde dezvolți anumite activități și ai nevoie de concentrare și atenție, în timp ce lumina caldă este specifică zonelor destinate relaxării. În funcție de acest criteriu, alege becurile și corpurile de iluminat corespunzătoare.

           2.  Adaptează numărul corpurilor de iluminat în funcție de specificul camerei.  Un alt lucru de care trebuie să ții cont este numărul corpurilor de iluminat necesare fiecărei încăperi. Nu opta pentru o singură sursă de iluminat pentru o camera, ci adaptează numărul acestora în funcție de necesitățile tale. Spre exemplu, poți folosi lustre în dormitor și camera de zi drept sursă de iluminare principala, suplinind extremitățile patului (în cazul dormitorului) cu veioze decorative, care să fie dotate cu lumina caldă pentru un plus de confort și de intimitate. 

           3. Folosește-te de câteva trucuri pentru a face că locuința ta să pară mai spațioasă și luminoasă. În afară de alegerea tipului de lumina și a corpurilor potrivite pentru iluminat, poți apela și că câteva trucuri pentru eficientizarea spațiilor. Iată care sunt acestea:

 ·         Folosirea oglinzilor. În spații insuficient iluminate sau spații mult prea mici, precum holurile, poți folosi oglinzile pentru a da un plus de spațialitate acestor încăperi și pentru a face să pară mult mai luminoase. De asemenea, această idee poate aduce un plus de originalitate locuinței tale.

·         Recondiționarea anumitor piese de mobilier. Mobilierul de culoare deschisă avantajează foarte mult spațiile de mici dimensiuni. Dacă nu îți dorești să schimbi mobilierul din locuința ta din diverse motive, poți opta pentru recondiționarea acestuia, vopsindu-l în culori mult mai deschide. Această investiție implică doar puțin efort și costuri minime, iar rezultatul va fi unul de excepție. Dacă îți dorești să realizezi cu succes această operațiune, citește aici, câteva sfaturi și trucuri ce îți vor fi de mare folos.

·         Alege culori deschise pentru pardoseală. Un alt secret este înlocuirea pardoselii vechi și uzate cu una nouă, ce se încadrează într-o paleta cromatică care să avantajeze spațiile mici. În plus, vei aduce o notă de modernitate în locuința ta, fără să fie nevoie să faci investiții mult prea costisitoare.

·         Renunță la obiectele de decor inutile. Atunci când ești proprietarul unei case sau al unui apartament de mici dimensiuni, ar trebui să acorzi mai multă atenție amenajării acesteia/acestuia, în special în ceea ce privește decorațiunile. Într-un spațiu mic, decorarea masivă nu își are locul, așadar nu aglomera camerele cu elemente de decor din belșug, ci optează doar pentru cele pe care le consideri neapărat necesare.

 Acestea sunt, așadar, cele mai importante aspecte de care trebuie să ții cont pentru iluminarea locuințelor de mici dimensiuni.

 Surse foto: www.shutterstock.com  

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]