Adunate

Profesorul Ofilat Varvari, din Măgura Ilvei, şi-a adunat materialele ştiinţifice şi publicistice într-un volum apărut la Editura Napoca Star. Intitulată chiar aşa, „Adunate”, cartea surprinde prin multitudinea de informaţii din studii, comunicările ştiinţifice şi referatele pe o tematică variată, istorie, metodică, psiho-pedagogie, istorie literară. Se remarcă, în mod deosebit, studiul despre epopeea lui Ghilgameş, una dintre cele mai vechi scrieri ale omenirii de aproape 5000 ani.

Trecător prin două revoluţii, Ofilat Varvari surprinde latura socială a comunităţii din care face parte şi nu numai. Scriitorul, îndrăgostit de literatură, observă un personaj comun în romanul „Ion” de Liviu Rebreanu şi în romanul „Dascălul din Blidar” de Dariu Pop – Păscălăul, de altfel vorbeşte mult despre prietenia dintre cei doi scriitori ai meleagurilor noastre, înfiripată într-o vacanţă de vară la Maieru. O mare parte dintre articolele din carte îi sunt dedicate lui Dariu Pop, muzicolog, dascăl şi patriot, luptător înflăcărat pentru drepturile românilor transilvăneni, a cărui operă a fost reeditată de curând şi lansată la Măgura Ilvei, odată cu dezvelirea bustului ce-i oglindeşte chipul. Apoi, Ofilat Varvari se opreşte asupra manifestărilor organizate de Astra Năsăud, militând pentru deschiderea muzeelor de istorie spre şcoală, aici putând fi organizate lecţii pentru înţelegerea noţiunilor istoriei patriei. Momentele importante prin care a trecut Transilvania sunt şi ele zugrăvite în mod plăcut de autor. Dintre portretele creionate amintim pe cel al ilustrului dascăl Sever Ursa, de la Maieru, al profesoarei şi poetei Gabriela Puşcaş, al actriţei Ionela Nedelea, cu toţii având în fibră sânge de ilvean.

O carte care prezintă gândurile unui intelectual al judeţului nostru, un dascăl care nu a trecut degeaba prin vremuri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5