Adrian Onofreiu: Districtul Năsăud (1861-1876) Editura Argonaut Cluj-Napoca, 2010

A mai răsfoit câteva rafturi de arhivă, a mai cercetat un braţ de documente despre Ţara Năsăudului, pentru a încredinţa tiparului o nouă carte, de data aceasta despre „Districtul Năsăud” (1861-1876).

Autorul cercetării, Adrian Onofrei, îşi structurează materialul adunat pe capitole şi subcapitole, făcând numeroase trimiteri la bibliografia folosită.

După lămuritor „Cuvânt înainte”, semnat de prof. dr. Simion Retegan, şi o „Introducere” aparţinând autorului, volumul dezvoltă, pe 288 pagini, cele mai importante momente şi evenimente din viaţa Districtului: „Perspectivă istoriografică”, „Viaţa social-economică”, „Administraţia”, „Realităţi demografice”, „Justiţia”, „Elitele Districtului şi Mişcarea naţională” şi „Realităţi culturale”.

Au trecut zece ani de la desfiinţarea Regimentului II de graniţă, iar noua organizare politică, administrativă şi judecătorească le-a adus numai greutăţi locuitorilor din cele 44 foste comune grănicereşti. Greutăţi provenite, pe de o parte, din împărţirea teritoriului regimentului militar la mai multe oficii pretoriale, iar, pe de altă parte, folosirea averii comune dobândite cu jertfe, în cei aproape 90 de ani de graniţă, devenise aproape imposibilă.

În aceste împrejurări, intelectualii locului, legaţi de popor, având în primele rânduri slujitori ai bisericii, ai şcolii şi justiţiei, urmaşi ai neînfricaţilor grăniceri, precum Grigore Moisil, Vasile Naşcu, Florian Porcius, Ioachim Mureşanu ş.a., au întocmit memorii, au trimis delegaţii la Curtea Imperială pentru a susţine cauza înfiinţării Districtului Năsăud, care să cuprindă teritoriile fostelor comunei grănicereşti, cu populaţiile lor, formate numai din români. Saşii şi ungurii nu împărtăşeau această idee şi, mai mult, prin presa vremii o respingeau, socotind-o chiar periculoasă.

Au trebuit făcute multe intervenţii până când Guvernul a semnat „Înalta hotărâre magistatică din 24 martie 1861”, din care reţinem că „teritoriul care cuprinde raionul fostului al 2-lea regiment de graniţă român, cu reşedinţa la Năsăud, urmează ca pe viitor să formeze un district propriu, Districtul Năsăud, cu o jurisdicţie proprie, în care administraţia va trebui să fie organizată, în toate privinţele, ca cea din Districtul Făgăraş”.

Documentele atestă bucuria şi entuziasmul general care a cuprind ţinutul de graniţă la aflarea acestei veşti. S-au trimis circulare în toate cele 44 comune grănicereşti, s-au organizat manifestări de simpatie, s-au adresat scrisori de mulţumire împăratului de la Viena.

Lupta năsăudenilor s-a îndreptat şi spre numirea Căpitanului Suprem al Districtului în persoana avocatului Alexandru Bohăţel, cunoscut în zonă pentru pregătirea lui, pentru calităţile morale şi profesionale, şi pentru acest scop s-au făcut multe demersuri, multe intervenţii. În cele din urmă, se dă următorul decret: „Eu, Împăratul, denumesc pe avocatul de ţară Alexandru Bohăţel de Căpitan Suprem provizoriu al Districtului Năsăud” şi în urma acestei izbânzi a voinţei populare, bucuria a fost generală.

În mesajul său din 24 mai 1961, prietenul său, Dimitrie Moldovan, aflat la Viena, spunea printre altele: „Te felicit, frate Alexandre. Tu ai să tai nodul gordian, nodul legilor apăsătoare… şi ai să reuşeşti cum a reuşit Macedoveanul, ca triumfător”. Îi recomandă să se pregătească pentru luptele ce îl aşteaptă. Năsăudenii l-au întâmpinat împărăteşte, cu călăreţi recrutaţi dintre feciorii cei mai frumoşi, a fost întâmpinat de floarea intelectualităţii şi de mult popor.

Lucrarea relevă perioada cea mai grea din această luptă: organizarea propriu-zisă a districtului; alegerea corpului funcţionăresc; declararea limbii române ca limbă oficială; delimitarea celor şase cercuri administrative: Năsăud, Sângeorz-Băi, Monor, Rodna, Zagra, Prundu Bârgăului; instalarea instanţelor judecătoreşti locale; numirea unor juzi şi notari comunali; administrarea fondurilor grănicereşti; demersurile pentru deschiderea Gimnaziului grăniceresc din Năsăud la 4 octombrie 1863.

Din conţinutul lucrării ne facem o imagine limpede şi despre viaţa social-economică a oamenilor, despre caracteristicile relaţiilor sociale, despre realităţile demografice şi despre justiţiei.

Prin „Porunci” transmise prin intermediul bisericii, locuitorii districtului îşi cunoşteau obligaţiile legate de întreţinerea căilor de comunicaţie, păstrarea curăţeniei, achiziţionarea uneltelor pentru stingerea incendiilor, achitarea dărilor, trimiterea copiilor la şcoală, frecventarea bisericii, precum şi pedepsele ce-i aşteaptă în cazul neîndeplinirii lor.

Ultimele 200 de pagini sunt rezervate pentru bibliografie (16 pagini), glosar (14 p), anexe (34 p), ilustraţii – hărţi, grafice, tabele, fotografii (100 p), rezumate (28 p.), indice de nume (5 p), indice de localităţi (4 p)-

Pasionat pentru ceea ce face, aşa cum îl cunoaştem, Adrian Onofrei îşi petrece cea mai mare parte a timpului printre rafturile încărcate cu documente de arhivă, la masa de scris, stând de vorbă cu înaintaşii, sau participând la manifestări cultural-ştiinţifice. Este căutat, este aşteptat, este respectat şi apreciat. Socotindu-l mai năsăudean decât mulţi năsăudeni, Consiliul Local Năsăud i-a acordat, recent, titlul de „Cetăţean de onoare”.