Administraţie

Guvernul a oficializat, printr-o hotârâre publicată în Monitorul Oficial nr. 336 din 18 mai, exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşarea în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect...
Agenţii economici din Bistriţa-Năsăud au la dispoziţie, în această perioadă, un număr de 304 locuri de muncă vacante în diverse domenii de activitate. Oferta este în creştere dat fiind faptul că a...
Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, susţine că preşedintele României a reprezentat şi până acum ţara noastră la Consiliul European şi nimeni nu a contestat acest lucru...
Anul trecut, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud a sancţionat contravenţional cu amendă de 20.000 lei o firmă din Iaşi. Potrivit comisarului şef Dina Suciu, SC STAR...
Începând cu data de 16 iunie, Mica Oprea îşi reia, la cerere, activitatea în funcţia de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului. Decizia a fost semnată de primul-...
Persoanele interesate să deţină calitatea de preşedinţi şi locţiitori în birourile secţiilor de votare mai au la dispoziţie doar câteva zile pentru a se înscrie la primării sau direct la Instituţia...
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa- Năsăud a sancţionat contravenţional patru operatori economici care prestează servicii de reparaţii şi lucrări auto. Valoarea amenzilor...
Un număr de 39 localităţi din Bistriţa-Năsăud, dar şi Consiliul Judeţean, au primit 15,870 milioane lei din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului, în baza HG 255 din 3 aprilie 2012. La...
Kocsis Andrei, fostul lider judeţean al UDMR a demisionat din funcţia de director general al Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie din subordinea Ministerului Agriculturii...
Sâmbătă, de la ora 12.30, la Palatul Administrativ este programat evenimentul de instalare a noului prefect, funcţia urmând să fie ocupată de Ani Nastasia Bob. La Bistriţa ar urma să ajungă ministrul...
Prefectul Cristian Florian a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că data limită până la care primarii vor comunica Instituţiei Prefectului propunerile de preşedinţi sau locţiitori au...
Biroul Electoral de Circumscripţie Bistriţa-Năsăud a centralizat numărul total de candidaturi rămase definitive la alegerile locale din 10 iunie. Practic, 5530 bistriţeni vor să fie aleşii noştri,...
Directorul Camerei de Conturi Bistriţa-Năsăud, Dan Fîrţescu, a fost una dintre nominalizările pentru funcţia de prefect al judeţului Suceava. Potrivit Monitorului de Suceva, Dan Fîrţescu a fost...
La sfârşitul lunii aprilie, rata şomajului a coborât la 4.49% după ce luna trecută era la un nivel de 5,01%. Astfel, în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud, de Ziua Muncii figurau … 6007 şomeri, cu 691...
Inspectorii de muncă au sancţionat, în luna aprilie, patru angajatori la care au depistat persoane care munceau fără forme legale de angajare. Trei persoane au fost găsite la o spălătorie auto din...
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor a dispus aplicarea a patru amenzi contravenţionale în valoare de 7000 lei şi a două sancţiuni cu avertisment, în urma controalelor derulate în...
La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, angajatorii din sectorul privat şi cel bugetar oferă, în această perioadă, un număr de 201 posturi vacante atât pentru cei cu studii superioare, cât şi pentru...
Echipele de campanie ale formaţiunilor politice se antrenează pentru lupta ce va începe în 11 mai prin şicane de genul contestaţiilor la legea electorală. În fapt, se contestă candidaturi, fie de...
În cadrul campaniei de conştientizare a cetăţenilor cu privire la necesitatea intrării în legalitate a persoanelor care nu deţin acte de identitate sau actele de identitate deţinute au termenul de...
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a lansat licitaţia pentru achiziţia de echipamente cu montaj şi pubele pentru colectarea deşeurilor din judeţ. Procedura de achiziţii publice se înscrie în...
Efectivele Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud vor asigura paza pentru 140 secţii de votare din cele 312 de la nivelul judeţului. În alte 80 de secţii, la datorie vor fi jandarmii, în...
Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Bistriţa, a demarat campania de recrutare a candidaţilor, în vederea participării la concursul de admitere în instituţii de...

Pagini

Subscribe to Administraţie
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5