ADEVĂRUL ÎNVINGE

Profesionalismul însoţit de pasiunea pentru istorie a cercetătorilor bistriţeni, în special a d-lui prof. dr. Adrian Onofreiu, din ale cărui scrieri vom rezuma în articolul de faţă, a realizat un act reparatoriu cu privire la o uriaşă personalitate năsăudeană care pe nedrept ,,a fost trecută într-un con de umbră” în perioada interbelică.
Ne referim la marele începător al studierii sistematice a istoriei noastre locale, NESTOR ŞIMON, născut în 6 ianuarie 1862, în Ragla.
Acesta a făcut şcoală grănicerească la Monor şi la Năsăud, studiază apoi ,,Dreptul”, iar în 1897 devine doctor în drept la universitatea din Cluj. Era perioada în care un colectiv redutabil de specialişti în istorie transilvană puneau bazele ,,Erdely Musseum”. Modelul istoricilor unguri este foarte repede preluat de tânărul intelectual român, Nestor Simon.
Din 1889 devine secretar la ,,Administraţia Fondurilor Grănicereşti” din Năsăud, unde colecţionează o uriaşă cantitate de matrial arhivistic pentru a-şi pune în pracică dorinţa de a scrie o istorie a zonei, material pe care îl fructifică doar în parte.
Poartă o corespondenţă bogată cu marile personalităţi române ale vremii, Titu Maiorescu, Nicolae Densuşianu etc, şi se foloseşte de preoţii şi dascălii satelor pentru a aduna material documentar, într-un mod extrem de ,,academico-ştiinţific” pentru vremea sa.
Chestionare de tipul celui al marelui Nicolae Densuşianu, care a scris ,,Dacia preistorică”, sunt răspândite în toate satele din zona grănicerească, pe baza cărora va alcătui cel mai comlex ,,Dicţionar toponic” al judeţului nostru.
,,La noi, zicea Nestor Şimon, în Ţinutul de graniţă avem atâta material de exploatat, încât numai o societate ştiinţifică ar fi în stare să exploateze totul, şi nu un om singuratic cum sunt şi eu”.
A publicat destul de puţin în presa vremii, iar contemporanii l-au neglijat şi l-au părăsit la greu. A murit în 19 ian. 1915 la Năsăud, la numai 53 de ani, destul de nefericit.
Adrian Onofreiu îl numeşte ,,Salvatorul şi depozitarul documentelor despre istoria zonei” ce ne-a lăsat o zestre inestimabilă, operă care, însă, a fost ,,adjudecată” mai târziu de -palizi uramaşi- umbre ale acestuia, care-şi vor ridica piedestal între ,,nemuritori”, folosid fără să citeze munca acestuia.
În 1915 fiica sa Magdalena scoate ,,spre cumpărare ,,preţioasa colecţie de documente şi srieri istorice rămase de pe urma tatălui nostru”, ca suprem act de nerecunoştinţă şi lipsă de preţuire, motivate de ,,lipsa surselor de subzistenţă”.
Viziunea sa despre ,,o societate ştinţifică (ce) ar fi în stare să exploateze totul” a devit posibil de înfăptuit după 1918.
Cu certitudine, fără opera lui, ,,Istoria şcoalelor grănicereşti” şi, mai ales, ,,Arhiva Someşană” ar fi fost extrem de sărace, sau n-ar fi fost de loc.
Felicitări domnule Adrian Onofreiu şi colaboratorilor dumneavoastră, Ioan Mureşan, Mircea Prahase şi alţii, pentru dificila muncă recuperatoare, expusă, după câte ştiu eu, în ,,Nestor Şimon -1915-2005: Corespondenţă” şi în Nestor Şimon: ,,Dicţionar topnimic”, mai nou ştiu că aţi publicat o nouă lucrare recuperatoare, (pe care din propria-mi neglijenţă încă nu o am), precum şi pentru numeroasele articole care vor să spună tuturor că ,,uriaşii” ,,Arhivei Someşene” cu excepţiile onorante, ar fi fost ,,şi mai uriaşi” dacă şi-ar fi adus aminte de părintele istoriei noastre locale care le-a pus ,,pâinea şi cuţitul în mână”.
Păcat că şi astăzi le folosim spre a ucide amintirea celui ce ni le-au dat! Şi, totuşi, ,,adevărul învinge până la urmă”.
Fără Nestor Şimon nici Virgil Şotropa, nici unii academicieni năsăudeni şi nici unii contemporani ai noştri ajunşi la senectute n-ar fi ce sunt.
Ce păcat să ratăm şansa de a cita, de a spune că înaintaşii au fost mai mari decât noi. Aceasta ne-ar înălţa şi ne-ar înnobila, căci sub marea pălărie a istoriei şi culturii noastre naţionale încap numeroase capete luminate mai mari sau mai mici, după putinţă.
Vreau să mai subliniez că meteahna răzbunării noastre pe cei ce sunt cu adevărat buni şi valoroşi şi a uitării prea repede, întâmplată voit cu acest mare iubitor de românitate şi cu alţii, nu e nouă la noi.
A mai păţit-o Sfântului Pahomie de la Gledin când s-a întors acasă, în Ardeal, ca să apere pe confarţii săi zdrobiţi de roata catolicizării. Iată amara remarcă a Sfântului nostru bistriţean, scrisă în 20 mai 1717, pe ,,Viaţa şi petrecerea sfinţilor”, a lui Dosoftei:
,,Când au lovit tătarii…(1717) am trecut în Ţara Ungurească, acasă... peste munţii, ...m-am bolnăvit...” şi adaugă: ,,…5 luni am tot călătoritu (fugitu) că multă trudă şi scârbă mulţi de-ai mei mi le-au dat îndoitu...”. N. Feier. Cuviosul ierarh Pahomie de la Gledin (Documentaţie pentru canonizare. Ed Renaşterea, Cluj-N. 2003)
Regretata Valeria Peter Predescu a cules nişte versuri vechi despre sfânt, foarte grăitoare: ,,Că l-o prinsu-l-o legatu/ şi l-o pus la căpucini/ Care mi l-o chinuitu/ Numa nu l-o răstignitu”. (,,Capucinii” aceştia erau de fapt iezuiţii sub haina fraciscanilor minoriţi sau capucini).
Felicitări pentru uriaşa muncă de cercetare, domnule prof. dr. Adrian Onofreiu. Felicitări că i-aţi căutat mormântul pierdut şi aţi militat pentru o smerită cruce de lemn (troiţă) pe mormântul unui titan. Nu, nu-i ştim încă locul mormântului său! Aşa suntem noi, uităm prea repede!
Oare, mai ţine minte cineva dintre marii intelectuali ai judeţului Bistriţa-Năsăud că Lucian Blaga a zis: „Bistriţa. Acesta e adevaratul meu spatiu mioritic“, în care Nestor Şimon să fi fost un alt ,,mândru ciobănel” care a trebuit să fie sacrificat spre a se veşnici astfel!?
Pr. Nicolae Feier- Bistriţa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5